Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3.
Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șaselea favorit, ambii componenți ai echipei de Cupa Davis a României.
Ghețu (620 ATP) câștigase singurul meci anterior cu Țurcanu (755 ATP), anul trecut, în finală la Oradea, cu 2-6, 6-4, 6-3.
Pentru Țurcanu acesta este al treilea titlu ITF din carieră, după cele obținute în 2025 la Curtea de Argeș și anul acesta la Slobozia. Ghețu rămâne cu trei titluri ITF.
În finala la dublu, perechea Gabriel Ghețu/Vladislav Melnic (N.1) s-a impus, sâmbătă, cu 6-3, 1-6, 10-7 în fața cuplului Cezar Ștefan Bentzel/Ștefan Ilie Bogdan Petre.


