Tenismanul spaniol Roberto Bautista, originar din regiunea Castellon, a disputat în acest weekend ultimul său turneu profesionist, punând astfel capăt unei cariere îndelungate, de peste două decenii, un parcurs în care a devenit eroul victoriei Spaniei în finala Cupei Davis din 2019, printre alte realizări importante, relatează EFE.
Istoricul turneu Copa del Rey de la Huelva a fost cadrul în care a ales să agațe racheta în cui. ‘Îmi doream foarte mult ca acest lucru să se întâmple în Spania, iar acest turneu emblematic a fost locul ideal’, a scris el într-o postare pe rețelele de socializare.
‘Le sunt recunoscător celor care mi-au fost alături pe parcursul acestei călătorii, precum și tenisului, pentru tot ceea ce mi-a oferit’, a adăugat el.
Bautista, care a petrecut unsprezece săptămâni în top 10 ATP, atingând locul 9, între noiembrie 2019 și ianuarie 2020, își încheie cariera cu 12 titluri câștigate în circuitul profesionist și alte unsprezece finale disputate, inclusiv cea de la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, din 2016.
El și-a trecut în palmares primul trofeu în 2014, obținând singura sa victorie pe iarbă, la Libema Open, în Olanda, și a cucerit ultimul titlu zece ani mai târziu, în 2024, impunându-se la BNP Paribas Fortis European Open din Anvers (Belgia). Această victorie a fost obținută pe suprafață dură, suprafață pe care și-a adjudecat nouă dintre titluri, celelalte două fiind câștigate pe zgură.
Dincolo de titlurile cucerite, Bautista a fost aproape de vârful ierarhiei ATP în 2019, când a ajuns pentru prima și singura dată într-o semifinală de Grand Slam, la Wimbledon. În acea penultimă fază a competiției, el l-a întâlnit pe cel care avea să câștige trofeul, Novak Djokovic. Bautista îl învinsese pe Djokovic de două ori în acel sezon și a reușit să-i câștige un set (6-2, 4-6, 6-3, 6-2 pentru sârb), o performanță reușită și de Roger Federer în finala disputată a doua zi.
În 2019, Bautista a mai bifat un capitol memorabil. Sergi Bruguera, căpitanul echipei Spaniei de Cupa Davis la acea vreme, l-a inclus în lotul pentru turneul final găzduit de complexul Caja Magica din Madrid, desemnându-l drept al doilea jucător al echipei, imediat după Rafael Nadal. Din echipă mai făceau parte Pablo Carreno, Feliciano Lopez și Marcel Granollers.
Bautista a obținut o victorie împotriva Croației și a suferit o înfrângere în fața Rusiei, dar Spania a reușit totuși să se califice în sferturile de finală, unde urma să întâlnească Argentina. Cu doar câteva ore înainte de începerea confruntării, el a primit vestea că tatăl său, Ximo Bautista, se afla pe moarte. Jucătorul a părăsit cantonamentul echipei pentru a-i fi alături tatălui său în ultimele clipe de viață și pentru a participa la funeralii.
După funeralii, Bautista a vrut să se întoarcă la Madrid pentru a-și încuraja coechipierii, însă pe drum a aflat că atât Carreno, cât și Granollers se confruntau cu probleme fizice și s-ar putea să fie nevoie de el. Odată ajuns la Caja Magica, a urmărit victoria Spaniei în fața Marii Britanii, calificare care a dus echipa în finala împotriva Canadei.
Bruguera s-a consultat cu echipa sa în privința situației lui Bautista și a decis să-l trimită pe teren în primul meci. Jucătorul din Castellon l-a învins pe Auger-Aliassime (7-6, 6-3), asigurând primul punct, iar Nadal a definitivat victoria. Spania și-a adjudecat al șaselea trofeu și descoperise un nou erou.
‘Am câștigat toate cele opt meciuri, dar o spun cu mâna pe inimă, omul esențial aici a fost Roberto Bautista. A realizat ceva aproape supraomenesc. Este un exemplu pentru tot restul vieții mele’, a declarat Nadal pentru Movistar după încheierea meciului.
Cariera lui Bautista a continuat, el acumulând 738 de partide în circuitul ATP și 436 de victorii. În aprilie, el anunțase că acesta va fi ultimul său sezon, dar fără să anunțe o dată precisă pentru retragere.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu; editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)


