Spaniolul Roberto Bautista, nr.60 mondial, şi-a adjudecat al 12-lea trofeu din carieră după victoria obţinută la turneul ATP 250 de la Anvers (Belgia), dotat cu premii totale de 690.135 de euro, informează AFP.
Duminică, în finala competiţiei, Bautista a dispus cu 7-5, 6-1 de cehul Jiri Lehecka, nr.33 mondial.
Experimentatul Bautista (36 ani), fost numărul 9 mondial, l-a privat pe Lehecka (22 ani) de un al doilea titlu în acest sezon după victoria sa de la Adelaide (Australia).
Victoria lui Bautista îi asigură revenirea în top 50 al clasamentului ATP, la un an după ieşirea sa.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)