Americanul Ben Shelton și norvegianul Casper Ruud s-au calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, transmite AFP.
Shelton, al treilea favorit, a trecut de britanicul Cameron Norrie cu 6-3, 6-4, iar următorul său adversar va fi italianul Mattia Bellucci sau francezul Arthur Rinderknech.
Ruud a trecut și el în două seturi de spaniolul Rafael Jodar, cu 6-3, 6-4, iar numărul 10 mondial nu mai depinde de el pentru a obține calificarea la Turneul Campionilor. Eliminarea prematură a lui Jodar a făcut ca italianul Flavio Cobolli, numărul șase mondial, care a declarat forfait pentru competiția din capitala Franței, să își asigure calificarea la ATP Finals (Torino, 15-22 noiembrie).
În absența lui Jannik Sinner, cinci jucători au obținut deja biletele pentru turneul de final de an, Alexander Zverev, Carlos Alcaraz, Ben Shelton, Daniil Medvedev și Flavio Cobolli. Francezul Arthur Fils, americanul Frances Tiafoe și spaniolul Rafael Jodar sunt următorii în cursa ATP Race, dar păstrează șanse de calificare și Alex de Minaur, Novak Djokovic și Taylor Fritz.
Marți, la Paris, în primul tur, danezul Holger Rune, campionul din 2022, a fost învins de americanul Tommy Paul, cu 7-5, 6-4.
Rezultatele înregistrate marți la Rolex Paris Masters (hard):
Turul I
Learner Tien (SUA/N.15) – Daniel Vallejo (Paraguay) 6-3, 5-7, 7-5
Novak Djokovic (Serbia/N.10) – Valentin Vacherot (Monaco) 6-7 (5/7), 7-5, 6-1
Tomas Etcheverry (Argentina) – Andrei Rublev (Rusia) 6-4, 6-7 (4/7), 7-6 (7/3)
Arthur Rinderknech (Franța) – Francisco Cerundolo (Argentina/N.16) 3-6, 7-6 (7/2), 2-0 (abandon Cerundolo)
Tommy Paul (SUA/N.12) – Holger Rune (Danemarca) 7-5, 6-4
Quentin Halys (Franța) – Arthur Fery (Marea Britanie) 7-6 (8/6), 7-5
Jan-Lennard Struff (Germania) – Arthur Gea (Franța) 7-6 (7/3), 6-3
Nuno Borges (Portugalia) – Moise Kouamé (Franța) 6-3, 6-1
Taylor Fritz (SUA/N.11) – Benjamin Bonzi (Franța) 3-6, 6-3, 6-4
Matteo Berrettini (Italia) – Brandon Nakashima (SUA/N.14) 6-4, 3-6, 7-6 (10/8)
Alex Michelsen (SUA) – Jiri Lehecka (Cehia) 6-7 (5/7), 6-2, 6-4
Turul II
Ben Shelton (SUA/N.3) – Cameron Norrie (Marea Britanie) 6-3, 6-4
Casper Ruud (Norvegia) – Rafael Jodar (Spania/N.9) 6-3, 6-4


