in ,

Tenis: Sinner va câștiga toate turneele ATP Masters 1.000 din calendar, a prezis Djokovic

Tenis: Sinner va câștiga toate turneele ATP Masters 1.000 din calendar, a prezis Djokovic

Tenismanul Novak Djokovic a prezis joi că Jannik Sinner, numărul 1 mondial, îi va urma exemplul și va deveni al doilea jucător care câștigă toate turneele ATP Masters 1.000 din calendar, impunându-se la Roma în acest an, scrie AFP.

‘Va reuși, asta e sigur, probabil chiar anul acesta, pentru că este foarte puternic, felul în care joacă este cu adevărat impresionant”, a declarat fostul număr 1 mondial, în vârstă de 38 de ani, într-o conferință de presă.

‘A câștiga aceste nouă turnee este dificil, pentru că se joacă pe suprafețe diferite, în condiții diferite, în sală, în aer liber. Jannik este un jucător foarte complet, a demonstrat clar acest lucru în ultimii doi ani. Este numărul unu mondial și asta nu este o întâmplare’, a insistat sârbul.

Sinner, în vârstă de 24 de ani, a câștigat ultimele cinci turnee ATP Masters 1.000 din calendar (Paris 2025, Indian Wells, Miami, Monte Carlo și Madrid anul acesta) și are nevoie doar de Roma pentru a-și completa colecția de titluri la turneele de această categorie, cele mai importante după cele de Mare Șlem.

Djokovic, deținătorul recordului de titluri la turneele ATP Masters 1.000 (40), a recunoscut în timpul conferinței de presă că ‘formatul Masters 1.000 de două săptămâni nu-i place’.

‘Îmi plăcea mai mult vechiul format, cu o săptămână pentru fiecare Masters 1.000 și doar turneele de Mare Șlem pe parcursul a două săptămâni. Dar asta este, trebuie doar să te adaptezi, să accepți’, a spus el.

La revenirea sa în circuit, după aproape două luni de absență din cauza unei accidentări la umăr suferite la Indian Wells, Djokovic îl va înfrunta vineri pe croatul Dino Prizmic, locul 79 mondial, cu optsprezece ani mai tânăr decât el.

‘Sunt bucuros să mă întorc, abia aștept să joc din nou. Mi-ar fi plăcut revin mai devreme, dar accidentarea m-a împiedicat să fac asta, a trebuit să am răbdare și să-i dau timp corpului meu’, a subliniat sârbul, de șase ori câștigător al turneului de la Roma, ultima dată în 2022.

‘Pe această suprafață, obiectivul final este Roland Garros, unde sper să joc cel mai bun tenis al meu’, a conchis sârbul care țintește din 2023 un al 25-lea titlu de Mare Șlem.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Noul cod de organizare a parlamentului R.Moldova stabilește limba română ca unica limbă de lucru în legislativ

Noul cod de organizare a parlamentului R.Moldova stabilește limba română ca unica limbă de lucru în legislativ

Sector 4: Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei ‘Marius Nasta’ va fi terminat în august

Sector 4: Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei ‘Marius Nasta’ va fi terminat în august