in

Tenis: Sorana Cîrstea ratează participarea la turneului WTA de la Iași

Tenis: Sorana Cîrstea ratează participarea la turneului WTA de la Iași

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, numărul 18 mondial, va rata participarea la turneul WTA 250 de la Iași, care va avea loc în perioada 13-19 iulie.

”Din păcate, în timpul meciului din turul al doilea de la Wimbledon, am suferit o accidentare abdominală care mă va împiedica să concurez în următoarele câteva săptămâni. Din acest motiv, nu voi putea participa la turneul de la lași. Sunt foarte dezamăgită, pentru că așteptam cu nerăbdare să concurez din nou în România și să vă revăd pe toți. Chiar dacă nu voi putea juca, pe 18 și 19 iulie voi fi la Iași și sper să ne vedem în afara terenului”, a declarat Cîrstea, într-o postare pe Instagram story.

Pe 2 iulie, în turul al doilea la Wimbledon, Sorana Cîrstea a învins-o pe australianca Kimberly Birrell, cu 6-3, 6-4, dar a fost învinsă de cehoaica Linda Noskova, cu 2-6, 6-3, 7-6 (11/9), două zile mai târziu, după ce a ratat o minge de meci.

Turneul de la Iași era ultima șansă pentru Cîrstea de a evolua în fața spectatorilor români, având în vedere că ea și-a anunțat retragerea din activitate la finalul sezonului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Jorge Jesus va fi prezentat vineri ca selecționer al Portugaliei (presă)

Fotbal: Jorge Jesus va fi prezentat vineri ca selecționer al Portugaliei (presă)

Fotbal: Radu Drăgușin ‘este un transfer important’, a spus Fabio Grosso, antrenorul Fiorentinei

Fotbal: Radu Drăgușin ‘este un transfer important’, a spus Fabio Grosso, antrenorul Fiorentinei