Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Rouen (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 246.388 de euro, miercuri seara, după ce a trecut de franțuzoaica Fiona Ferro, cu 6-3, 6-7 (5/7), 7-6 (7/2).

Cîrstea (36 ani, 26 WTA), a doua favorită, a obținut o victorie muncită, după două ore și 29 de minute.

Românca a dominat primul set, pe care l-a câștigat cu 6-3, în actul secund a condus cu 4-1, dar a fost egalată și a cedat în tiebreak cu 5-7. În decisiv, Cîrstea a condus cu 5-2, a ratat două mingi de meci, dar Ferro (29 ani, 218 WTA) a egalat. Sorana a reușit, însă, să facă diferența în tiebreak (7-2).

Cîrstea are acum 3-0 în meciurile direct cu Ferro, pe care a învins-o de două ori la Istanbul, cu 6-3, 6-1, în 2017, în primul tur, precum și în 2021, în sferturi, când franțuzoaica a abandonat după primul set (6-4).

Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 4.285 de euro și 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe chinezoaica Xinyu Wang (24 ani, 32 WTA).

Handbal feminin: Suedeza Jenny Carlson, noua jucătoare a campioanei CSM Bucureşti

ASPA: 25 de câini, găsiți într-un apartament din Sectorul 4