Americanca Venus Williams, fost lider mondial al tenisului feminin, a fost învinsă luni în două seturi, 6-2, 6-3, de compatrioata sa Mary Stoiana, al cărei tată este român, în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Hong Kong.
Mary Stoiana, în vârstă de 23 de ani, locul 114 mondial, s-a impus după o oră și 17 minute de joc. Ea va juca în turul următor cu câștigătoarea meciului dintre românca Sorana Cîrstea, locul 15 WTA, principala favorită a turneului, și uzbeca Maria Timofeeva, locul 70 WTA.
Venus Williams, care are 43 de ani, a suferit a 17-a înfrângere consecutivă la simplu. Americanca, ce are în palmares șapte titluri de Mare Șlem, nu a mai câștigat niciun meci de simplu în circuitul principal din iulie 2025. Aflată în prezent pe locul 597 în lume, ea a primit un wild card pentru ediția din acest an a US Open, unde a fost, de asemenea, eliminată în primul tur.
După meciul cu Stoiana, Venus Williams a declarat că ia lucrurile ‘săptămână cu săptămână’, relatează AFP.
Rezultate înregistrate luni în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Hong Kong:
Mary Stoiana (SUA) – Venus Williams (SUA) 6-2, 6-3
Claire Liu (SUA) – Tatiana Prozorova (Rusia) 6-2, 6-4
Katie Boulter (Marea Britanie/N.8) – Viktorija Golubic (Elveția) 6-2, 7-6 (7/2)
Aleksandra Sasnovici (Belarus) – Katie Volynets (SUA) 6-3, 6-2
Maria Sakkari (Grecia/N.4) – Carol Lee (SUA) 6-1, 6-4
Wang Xinyu (China/N.6) – Adithya Karunaratne (Hong Kong) 6-1, 6-1
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Ady Ivaşcu)


