in

Tenis: Zverev, numărul 1 mondial, încearcă o emoție ‘diferită’ de cea de la câștigarea primului titlu de Mare Șlem

Tenis: Zverev, numărul 1 mondial, încearcă o emoție ‘diferită’ de cea de la câștigarea primului titlu de Mare Șlem

Ajuns luni, la vârsta de 29 de ani, pe locul 1 în clasamentul mondial pentru prima dată în cariera sa, tenismanul Alexander Zverev a remarcat că emoția a fost ‘diferită’ față de cea încercată atunci când a cucerit primul său trofeu de Mare Șlem la Roland Garros, la începutul lunii iunie, relatează AFP.

‘La Paris, când am câștigat primul meu turneu de Mare Șlem, a fost un alt fel de emoție, pentru că mă gândeam că poate nu voi reuși niciodată acest lucru’, a explicat Zverev într-o conferință de presă susținută în capitala Franței, unde se desfășoară în această perioadă un turneu ATP Masters 1.000.

‘Am trecut prin multe dezamăgiri, momente dificile și înfrângeri în finale. Să reușesc, în sfârșit, a fost un sentiment diferit. A fost cea mai mare ușurare pe care am simțit-o vreodată în cariera mea’, a explicat germanul, a cărui ascensiune pe locul întâi în lume a fost sărbătorită luni printr-o ceremonie ce a durat aproximativ zece minute, pe terenul central.

‘Pentru a deveni numărul 1 mondial, trebuie să ai cel mai bun sezon posibil pe parcursul unui an întreg, e un sentiment complet diferit. După un turneu de Grand Slam, săptămâna se încheie, știi că ai câștigat și poți sărbători. Aici, simt că trebuie să continui să muncesc în fiecare zi’ pentru a menține acea poziție de număr 1 mondial, a remarcat el, făcând o comparație.

‘La Viena am obținut locul întâi în clasamentul mondial, dar a trebuit să joc a doua zi, și apoi și în ziua următoare. Și aici trebuie să joc peste două zile, așa că nu voi sărbători prea mult. Cred că va fi momentul să sărbătoresc după Cupa Davis’, a cărei fază finală va avea loc în perioada 24-29 noiembrie, a declarat sportivul originar din Hamburg.

Devenit numărul 1 mondial la finalul unui sezon în care Jannik Sinner (cinci titluri de Grand Slam) și Carlos Alcaraz (șapte trofee majore) au stat pe tușă mai multe luni din cauza accidentărilor, Zverev a declarat că este ‘nerăbdător’ să îi înfrunte pe cei doi foști lideri mondiali atunci când vor fi ‘complet refăcuți’.

În timpul ceremoniei de pe terenul central, germanului i-a fost înmânat trofeul pentru locul 1 mondial de către președintele ATP, Andrea Gaudenzi, și de către directorul turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, Cedric Pioline.

Zverev a primit apoi felicitări, prin intermediul unui videoclip, din partea a opt jucători care au fost numărul 1 mondial: Rafael Nadal, Jannik Sinner, Pete Sampras, Jim Courier, Jimmy Connors, Thomas Muster, Juan Carlos Ferrero și Gustavo Kuerten.

‘Este ceva cu totul special să sărbătoresc (atingerea poziției de număr 1 mondial – n. r.) aici, la Paris’, a remarcat Zverev, care a suferit o ruptură a mai multor ligamente de la glezna dreaptă în timpul semifinalei de la Roland Garros din 2022, pentru ca, patru ani mai târziu, să cucerească primul său trofeu major la Porte d’Auteuil. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Ady Ivaşcu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost

Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost

Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România

Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România