“Diplomaţii chinezi respectă întotdeauna în mod strict legile şi regulamentele ţărilor gazdă”, a reacţionat în timpul unui briefing Mao Ning, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez, potrivit Agerpres.
Vicepreşedinta taiwaneză Hsiao Bi-khim a declarat sâmbătă că nu se va lăsa intimidată de Beijing. Declaraţiile sale vin ca urmare a unor informaţii conform cărora serviciile chineze ar fi încercat să-i lovească maşina în timpul unei deplasări în Europa, în martie 2024.
Hsiao Bi-khim, care la momentul faptelor se pregătea să devină vicepreşedintă, era în vizită la Praga.
China consideră Taiwanul una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949, notează AFP.
Relaţiile dintre Beijing şi Taipei sunt tensionate după 2016 şi instalarea la preşedinţia taiwaneză a lui Tsai Ing-wen, apoi în 2024 a succesorului său Lai Ching-te. Ambii sunt membri ai Partidului Democrat Progresist (PDP), în mod tradiţional proindependenţă.
“Indiferent care sunt diferitele stratageme utilizate de autorităţile Partidului Democrat Progresist (PDP), care vor să promoveze independenţa datorită sprijinului unor forţe externe şi să semene discordie între China şi ţările cu care ea întreţine relaţii diplomatice, acestea nu pot disimula planurile lor sinistre”, a declarat luni purtătoarea de cuvânt chineză Mao Ning.
“Ele sunt de altfel sortite eşecului”, a subliniat ea.
Un purtător de cuvânt al serviciilor de informaţii cehe a afirmat că membri ai misiunii diplomatice chineze instauraseră “o supraveghere fizică a vicepreşedintei” şi “căutaseră să obţină informaţii cu privire la programul său”.
“Am înregistrat chiar tentative ale serviciilor secrete civile chineze de a crea condiţii pentru o acţiune cinetică demonstrativă (…), dar care, totuşi, nu a depăşit stadiul de pregătire”, a adăugat acesta, cu referire la informaţii avansate de autorităţile taiwaneze, potrivit cărora acestea ar fi încercat să lovească maşina lui Hsiao.