Test capital – Europa a fost chemată să sprijine militar Ucraina: Kievul a început negocierile, după ce Trump a oprit livrările de armament

”Discutăm despre opţiuni cu partenerii noştri europeni”, scrie pe X Mihailo Podoliak.

”Şi, bineînţeles, nu îndepărtăm posibilitatea unor negocieri cu omologii noştri americani”, adaugă consilierul lui Zelenski, conform News.ro.

Decizia Washingtonului „riscă” mai ales să afecteze sistemele de apărare aeriană Patriot, cruciale pentru capacitatea Ucrainei de a respinge atacurile aeriene ruse. De asemenea, Ucraina poate să nu mai aibă suficiente muniţii pentru armele sale şi să se confrunte cu probleme în a le repara şi întreţine, în timp ce acestea sunt „singurele până acum sisteme capabile să doboare rachetele balistice” ruse, a explicat el.

Anunțul lui Zelenski: „Am vorbit cu prim-ministrul Greciei și l-am informat despre summitul liderilor de la Londra. Lucrăm la un plan comun de acțiune, care ne va permite să punem capăt războiului cât mai curând posibil, să întărim Ucraina și să dezvoltăm garanții de securitate specifice. Trebuie să acționăm rapid și în coordonare, pentru a realiza o pace justă și de durată. Planul va fi puternic și va reflecta viziunea întregii Europe. Opinia fiecăruia dintre partenerii noștri este importantă pentru noi. Vă mulțumim pentru sprijin și disponibilitatea de a continua să ajutați Ucraina”, a transmis președintele Ucrainei, pe X.

Premierul ucrainean Denîs Şmâhal a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că ”Ucraina produce deja peste 30% dintre armamentul, echipamentele şi muniţia necesară apărării” sale. ”Obiectivul este (să se ajungă la) 50%”, a anunţat şeful Guvernului. ”Dezvoltăm în mod activ acest sector şi sunt convins că vom atinge acest obiectiv anul acesta”, dă asigurări Şmîhal.

Ucraina vrea să continue parteneriatul cu SUA

Premierul Ucrainei declară, luni, că țara sa este „ferm hotărâtă să continue să coopereze cu Statele Unite” în urma veștii că SUA suspendă ajutorul acordat Kievului, informează BBC, scrie Mediafax.

În cadrul unei conferințe de presă susținute luni, prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, a spus că Kievul „va continua, prin canale diplomatice și alte canale disponibile”, să colaboreze cu SUA pentru „a se asigura că Ucraina și Statele Unite continuă să lupte pentru o pace durabilă”.

El susține că ajutorul militar american este „esențial”, adăugând că sprijinul american a salvat mii de vieți ucrainene.

Shmyhal mai spune că trebuie să se ajungă la un acord de pace, dar că acesta trebuie să fie în „termenii Ucrainei… ca victimă” și că trebuie să existe și o „pedeapsă” pentru Rusia.

El adaugă că Ucraina este „pregătită să semneze” acordul privind mineralele, care ar oferi SUA acces la resursele de pământuri rare ale statului. Shmyhal i-a mulțumit Americii pentru cei trei ani de sprijin continuu.

De asemenea, el i-a mulțumit Europei pentru sprijinul său. Potrivit premierului, planurile recent anunțate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind finanțarea suplimentară a apărării reprezintă „un prim pas important”.

„Vom face totul pentru a rezista”, a afirmat prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal

SUA au fost primul sprijin financiar şi militar al Kievului după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie 2022. De atunci, Washingtonul a livrat numeroase echipamente puternice şi moderne, în special sisteme antiaeriene Patriot, pentru a permite Ucrainei să se apere de bombardamentele ruse zilnice, relatează Agerpres.

Însă, în numai trei săptămâni, poziţia Washingtonului s-a inversat complet faţă de război şi faţă de Rusia, la impulsul lui Donald Trump. Acesta a demarat o apropiere accelerată faţă de Vladimir Putin.

Această altercaţie verbală a intervenit după zile de tensiuni între cei doi preşedinţi, locatarul Casei Albe reproşând omologului său ucrainean că „nu vrea pace” cu Rusia, în pofida apelurilor zilnice ale lui Zelenski pentru „o pace justă şi durabilă”.

Şmîhal a insistat totodată marţi asupra necesităţii pentru Kiev de a obţine garanţii de securitate americane în faţa Rusiei, pe care până acum Washingtonul a refuzat să le ofere.

„Avem nevoie şi cerem garanţii de securitate concrete, atât din partea SUA, cât şi a Europei şi a ţărilor din G7. Aceasta este de o importanţă existenţială pentru Ucraina, dar şi pentru Uniunea Europeană”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă.

Momentul adevărului în Europa – Alianța transatlantică este grav amenințată, dar nu este condamnată încă (Foreign Affairs)

‘Casa Verde Fotovoltaice’: AFM a aprobat finanţare pentru beneficiarii înscriși în sesiunea din 2024