Reducerea ritmului de creștere economică în România a început odată cu anul 2022, cu trei ani și jumătate înainte de a se lua orice măsură de austeritate, a declarat, marți, Theodor Stolojan, fost prim-ministru și fost ministru al Finanțelor, la un eveniment de specialitate.
‘Noi avem, ca să spun așa, un beneficiu enorm că avem fonduri europene care ne-au susținut în această perioadă. Vreau să spun foarte limpede, vizavi de multe prostii care se spun în dezbaterile economice: reducerea ritmului de creștere economică în România a început odată cu anul 2022, cu trei ani și jumătate înainte de a se lua orice măsură așa-zisă de austeritate. Am ajuns cu creșterea economică sub 1% în timp ce pompăm tot mai mulți bani publici în investiții. Deci, exact rezultatul contrariu decât cel descris de cărțile de economie. Prin urmare, pentru mine, atunci când nu pot gestiona mai bine creșterea economică, prioritară este corectarea deficitelor economice. A doua concluzie este următoarea: când ai o țară de dimensiune medie, cu o economie deschisă, cu o monedă convertibilă, dar care nu e și rezervă internațională, trebuie să fii în fiecare zi cu ochiul pe echilibrele externe. De ce? Pentru că dacă echilibrele interne, fie inflație, fie buget, fie ce vreți dumneavoastră, le putem gestiona singuri, un dezechilibru extern care merge către o criză, fie a contului curent, fie a datoriei externe, nu se rezolvă decât cu participarea creditorilor externi și aceștia cer credibilitate’, a declarat Theodor Stolojan, la evenimentul de lansare a volumului ‘Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergență nominală’, al doilea studiu din cadrul proiectului Economic@BNR inițiat și coordonat de Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu.
El a vorbit despre schimbarea modelului economic, reamintind faptul că România a făcut o schimbare fundamentală de model economic în 1989, când a trecut de la dictatură și economie de stat hipercentralizată la democrație, stat de drept, economie de piață bazată pe proprietate privată, competiție și libertate economică.
‘Iar aici știința economică ne spune foarte limpede ce trebuie să facem dacă vrem creștere economică și stabilitate în același timp. Sunt trei factori: investițiile în capitalul fizic și în cel uman, sisteme eficiente de alocare a resurselor și progresul continuu al tehnologiilor. Concluziile pe care le am eu și vă rog să vă gândiți bine la ele sunt: România are rezerve uriașe de creștere economică dacă se uită cu atenție la sistemele de alocare a resurselor și domnul ministru al Finanțelor sper să vă spună câte ceva despre bubele noastre aici. Progresul continuu al tehnologiilor, din păcate, ni-l aduc companiile internaționale. De aceea, România trebuie să redevină atractivă pentru investițiile străine directe până când România va începe să genereze și ea progres tehnologic’, a explicat Theodor Stolojan.
Referitor la problema competitivității, fostul premier a menționat că aceasta trebuie analizată la cinci niveluri de decizie: la nivelul uzinelor, la nivel de sector, la nivelul națiunii, la nivelul Uniunii Europene, dar și la nivel global.


