in ,

Timiș: Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie de la Lovrin, finalizat în proporție de 50%, va deveni operațional în 2027

Timiș: Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie de la Lovrin, finalizat în proporție de 50%, va deveni operațional în 2027

Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie de la Lovrin, secție externă a Spitalului Județean Timișoara, este în grafic, ajungând la un stadiu de execuție de 50%, obiectivul urmând să fie dat în folosință anul viitor.

Proiectul presupune o investiție de peste 10 milioane de euro, cu finanțare prin programul Interreg România-Ungaria, din care aproape 7 milioane de euro reprezintă partea eligibilă proiectului, iar diferența este suportată din bugetul CJ Timiș.

Lucrările au început în vara anului 2025, iar apa geotermală de la Lovrin va fi folosită ca adjuvant în recuperarea pacienților.

‘Infrastructura clădirii era finalizată integral, iar pe ansamblu, șantierul este la jumătate. Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv un bazin terapeutic. Fiind vorba despre un proiect extrem de important, în care Consiliul Județean Timiș are o cofinanțare semnificativă, suntem foarte atenți nu doar la procente, ci și la modul în care construiește’, a declarat Alfred Simonis într-o conferință de presă.

Managerul Spitalului Județean Timișoara, prof. Dorel Săndesc, a declarat, pentru AGERPRES, că numeroși pacienți care ajung în Spitalul Județean Timișoara cu afecțiuni grave, accidente vasculare cerebrale, traumatisme severe la orice nivel, sunt salvați de medici, dar rămân cu sechele care au nevoie de recuperare.

După luni de imobilizare la pat, de paralizii, musculatura este atrofiată, iar recuperarea medicală făcută la timp poate repune pe picioare pacientul.

Pentru astfel de cazuri, unitatea sanitară se extinde cu secția externă în apropierea orașului, la Lovrin, în care apele geotermale locale vor fi folosite ca adjuvant în vindecare.

Terapeutic, apele geotermale din Lovrin sunt bune, printre altele, la tratarea reumatismului degenerativ, reumatismului articular sau a sechelelor neurologice.

‘Centrul Medical de Recuperare de la Lovrin este un obiectiv de o utilitate și importanță deosebite, pentru că domeniul recuperării medicale este deficitar în România și aceasta reprezintă totdeauna o provocare pentru un spital mare de urgență, așa cum este spitalul nostru. Tratăm pacienți cu diverse patologii serioase, grave, dar în momentul când a depășit faza acută, avem mari probleme să găsim un loc unde să poată beneficia de tratamentul de recuperare. (…). E foarte greu să faci o statistică privind numărul celor care ‘sunt pierduți funcțional’, dar fără îndoială, în lipsa unei recuperări adecvate, categorii întregi de patologii vor fi afectate, condamnate să rămână cu sechele care altfel puteau fi evitate’, a explicat prof. Dorel Săndesc.

Potrivit medicului, este vorba de pacienți cu traumatisme severe, la orice nivel, de la traumatism cranio-cerebral, toracic, până la membre, toți având nevoie de recuperarea care îi pune pe picioare la propriu și la figurat.

Centrul Medical de Recuperare de la Lovrin, construit de la zero, va fi un corp de clădire cu regim de înălțime subteran, parter și etaj, cu o zonă de internare cu 21 de camere, 43 de paturi, zonă de tratament ambulatoriu și o piscină exterioară cu acoperirea retractabilă care să asigure condiții conforme de tratament, acces special pentru pacienți, dar și pentru personal sau persoane din afară, fără a avea neapărat statut de pacient. Vor mai fi, între altele, spații administrative, bucătărie și restaurant.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa

Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa

Fotbal: Istvan Kovacs, delegat la meciul Italia – Franța, din Liga Națiunilor

Fotbal: Istvan Kovacs, delegat la meciul Italia – Franța, din Liga Națiunilor