in ,

Timiș: Clinicile Noi – clădirea principală a Spitalului Municipal, modernizată cu 4,5 milioane euro prin PNRR

Timiș: Clinicile Noi – clădirea principală a Spitalului Municipal, modernizată cu 4,5 milioane euro prin PNRR

Modernizarea Clinicilor Noi, clădirea principală a Spitalului Municipal din Timișoara, se apropie de final, în luna august urmând să fie încheiat șantierul de eficientizare energetică a unității sanitare, informează un comunicat de presă transmis marți de Primăria Timișoara.

Investiția de peste 4,5 milioane de euro, cu fonduri europene obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), include lucrări ample de reabilitare și modernizare, precum reabilitarea termică a clădirii, modernizarea instalațiilor de încălzire, ventilare, climatizare și iluminat, dar și implementarea unor sisteme moderne de management energetic. De asemenea, sunt integrate soluții care utilizează energie din surse regenerabile, contribuind la reducerea consumului și a costurilor de funcționare, precizează sursa citată.

‘Clădirea este una dintre cele importante pentru activitatea medicală a spitalului. În același timp, face parte dintr-o zonă protejată din punct de vedere arhitectural, astfel că lucrările au decurs cu păstrarea aspectului și a identității istorice a ansamblului’, menționează comunicatul Primăriei.

Rezultatele estimate arată o reducere semnificativă a consumului de energie și a emisiilor poluante, ceea ce înseamnă costuri mai mici de funcționare și un impact redus asupra mediului. Astfel, consumul anual de energie pentru încălzire ar urma să scadă cu peste 90%, iar consumul total de energie primară cu aproximativ 53%.

Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din Timișoara și pentru adaptarea acesteia la standardele actuale, atât din punct de vedere al eficienței energetice, cât și al calității actului medical, se mai afirmă în comunicat.

În prezent, Spitalul Municipal Timișoara are 23 de secții care își desfășoară activitatea în 13 clădiri din întregul oraș.

Fațada imobilului, monument istoric construit între 1902-1903, bogată în ornamente arhitectonice, dispărute în anii postbelici, ar fi urmat să fie refăcută, conform vechiului plan.

Clinicile Noi s-au construit la începutul veacului XX, pe locul unuia dintre fostele bastioane ale cetății, ansamblul fiind la început destinație pentru școala de cadeți de infanterie, care învățau în cadrul Școlii imperiale și regale de cadeți de infanterie. În anul 1902 a început construcția clădirii în forma actuală, iar după 1948 a devenit spital municipal.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Neamț: Proiect de aproape 900 de milioane de lei pentru infrastructura de apă și canalizare

Neamț: Proiect de aproape 900 de milioane de lei pentru infrastructura de apă și canalizare

Deficitul bugetar s-a redus la 1,03% din PIB, după primele trei luni din 2026

Deficitul bugetar s-a redus la 1,03% din PIB, după primele trei luni din 2026