Centrul OncoGen al Spitalului Județean Timișoara a organizat, marți, workshopul cu tema ‘Vulnerabilități climatice și soluții de adaptare’, pentru analiza gradului de pregătire și capacitatea de răspuns a spitalului în eventualitatea unor evenimente meteo extreme, care implică o mare populație, precum și identificarea unor posibile soluții de adaptare.
Organizat în cadrul proiectului Mountadapt, finanțat prin Programul Horizon Europe, acest workshop reprezintă o primă acțiune pentru creșterea rezilienței climatice a spitalului, prin identificarea vulnerabilităților și dezvoltarea de soluții, în parteneriat cu Instituția Prefectului Timiș și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.
‘În acest demers, rolul autorităților publice este esențial în definirea și rafinarea ulterioară a planului de reziliență climatică a spitalului și a procedurilor asociate’, a punctat managerul Spitalului Județean Timișoara, dr. Dorel Săndesc.
Medicul alergolog Carmen Panaitescu, coordonatorul proiectului finanțat prin granturile de cercetare ale Uniunii Europene, a menționat, în cadrul evenimentului, că polenul de ambrozie este un factor dezastruos, în lunile august-septembrie, pentru un număr tot mai mare de persoane alergice sau cu potențial de a dezvolta alergii.
‘Suntem singura unitate în care se dezvoltă modul cum trebuie să reacționez, în contextul în care este o cantitate mare de expunere la un alergen. Se știe ce mare problemă este în august-septembrie cu alergia la polenul de ambrozie, când vin efectiv pacienți în crize de astm, în senzația acută de lipsă de aer și sistemul de sănătate trebuie să fie pregătit să vadă acești pacienți, să fie avizat că aceasta este problema lor și să ia măsurile de rigoare, inclusiv unitățile de primiri urgențe în care pacienții vin în crize cu senzație de lipsă de aer și când trebuie chiar acționat rapid. Pe lângă noi, ca medici, trebuie să acționeze rapid și tot ce înseamnă autorități, să fie pregătite cu informare, cu faptul că trebuie să existe un sistem de alertă, care ar trebui pus la punct. Am tot vorbit ani de zile, că așa cum se spune că vine ploaia, vine uraganul, vine furtuna sau canicula, așa ar trebui să se anunțe și când sunt cantitățile mari de polen, pentru că oricine care nu este alergic va putea să fie alergic oricând, din cauza acestei expuneri. Deci este o măsură de prevenție la care putem să contribuim și aceste prevenții de bună practică să fie preluate la nivel european’, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Carmen Bunu.
Reprezentanții Spitalului Județean Timișoara, cea mai mare unitate medicală din zona de Vest a țării, au mai menționat necesitatea de a fi constituit un comitet de lucru între specialiști din sistemul sanitar și reprezentanți ai celorlalte autorități, în care să se analizeze metodele de reacție la fiecare dintre potențialele aspecte climatice care pot afecta o număr mare de oameni.


