Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția ‘Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX’, încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024.
Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziția ‘Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă’ și a continuat în 2025 cu ‘Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă’.
Muzeograful Marius Cornea a dezvăluit, pentru AGERPRES, că de foarte mult timp, Muzeul Național al Banatului și-a propus o serie de trei expoziții care să ilustreze viața diferitelor clase sociale, categorii sociale din Banatul de odinioară.
‘MNB a organizat, în anul 2024, prima expoziție din această trilogie, dedicată familiilor nobile din acest ținut bănățean de la începutul secolului XVIII până la finele Primului Război Mondial, soarta unor familii nobile a fost urmărită de noi și în perioada interbelică și chiar comunistă. Anul trecut, muzeul a inaugurat expoziția dedicată clasei înstărite, burgheziei de altădată din perioada anilor 1800, când Banatul aparținea Regatului Ungariei și terminând cu anul 1947 când, în decembrie, regele Mihai a fost obligat să abdice, instaurându-se Republica Populară Română și regimul comunist. Au fost ilustrate destine interesante, particulare, ale unor familii din Banatul istoric, din diverse comunități culturale, lingvistice, religioase, pentru că Banatul este o provincie multiculturală, iar aceste comunități sunt ilustrate prin obiecte, foarte multe obiecte de diverse tipologii, de la portrete în diverse tehnici, grafică, sculptură, pictură, la textile istorice și multe fotografii, pentru a susține titlul expoziției, albume de familie, burghezia din Banat în perioada modernă’, a explicat Marius Cornea.

Noua expoziție propune o incursiune în istoria provinciei între anii 1800 și 1947, prin bunuri culturale de tipologie diversă: portrete realizate în pictură, grafică și sculptură, mobilier, ceramică, cărți, documente, medalii, scrisori, fotografii și textile. Provenite din colecțiile Muzeului Național al Banatului și ale muzeelor din Lugoj, Reșița și Caransebeș, acestea ilustrează secvențe din viața economică, socială și culturală a unui Banat multicultural și pluriconfesional.
Expoziția oferă publicului o perspectivă asupra societății bănățene prin mărturiile oamenilor care au locuit-o, iar vizitatorii sunt invitați să descopere poveștile și să urmărească, prin obiectele păstrate, felul în care istoria unei regiuni se alcătuiește din vieți individuale. Parcursul istoric pornește de la anul 1800, din timpul monarhiei habsburgice, continuă cu perioada austro-ungară de după 1867 și cu împărțirea Banatului, după Primul Război Mondial, între Regatul României, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor și Regatul Ungariei. În decembrie 1947, abdicarea forțată a Regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare Române marchează, în viziunea expoziției, sfârșitul lumii de ieri, potrivit muzeografului Marius Cornea.

Titlul expoziției este inspirat de volumul memorialistic ‘Lumea de ieri. Amintirile unui european’, publicat în 1942, al scriitorului austriac Stefan Zweig (1881-1942), tradus în numeroase limbi, inclusiv în română.
Organizatori ai evenimentului și participanți sunt: Muzeul Național al Banatului Timișoara, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, Muzeul Banatului Montan Reșița, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Arhivele Naționale – Serviciul Județean Timiș, la care se alătură piese din colecții private.
Expoziția este dedicată și memoriei arheologului Florin Medeleț (1943-2005), care a fost director al Muzeului Banatului între anii 1974 – 1980.
Publicul poate vizita expoziția ‘Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX’ până în 31 ianuarie 2027.


