Timișorenii iubitori ai celei de-a șaptea arte se vor putea întâlni, marți, de la ora 19:00, la Teatrul Național din Timișoara, cu Florin Piersic, actorul care a dat viață unor personaje memorabile din cinematografia românească, în cadrul ‘Galei aniversare ’90’.
Considerat de organizatori drept eveniment de patrimoniu cultural, după succesul extraordinar al edițiilor de la București și Cluj, ‘Gala Aniversară – Florin Piersic ’90’ continuă într-un periplu artistic național, ajungând și la Timișoara, arată un comunicat al organizatorului SpectacolTM.
Festivitatea este dedicată unuia dintre cei mai iubiți și carismatici actori ai teatrului și filmului românesc, conceput ca o reverență adusă maestrului Florin Piersic, o celebrare a unei cariere legendare și o întâlnire directă cu publicul care i-a fost alături de-a lungul deceniilor.
Inspirată de modelul galelor internaționale de prestigiu, această producție propune un format de înaltă ținută artistică, în care teatrul, muzica și emoția autentică se întâlnesc într-o experiență scenică unică. Florin Piersic va fi, ca și la Galele anterioare, un personaj reactiv și profund carismatic, oferind publicului nu doar prezența sa, ci și povești, destăinuiri și reflecții asupra unei vieți dedicate artei. Fiecare reprezentație devine astfel o întâlnire irepetabilă, un dialog direct între artist și spectator’, arată organizatorii.
Un rol esențial în construcția atmosferei îl are The Peaches Band, trupa care îl însoțește pe Florin Piersic în acest parcurs. Muzica devine liantul dintre generații și dintre momentele spectacolului, amplificând trăirea scenică și oferind coerență unui demers artistic amplu și inconfundabil.
‘ ‘Gala Aniversară – Florin Piersic ’90’ ‘ nu este doar un spectacol. Este o întâlnire, o stare, o formă de memorie vie’, mai arată sursa citată.
‘Gala Aniversară – Florin Piersic ’90’ este organizată de SpectacolTM, proiect al Asociației Poftim Cultură, o inițiativă dedicată dezvoltării și promovării evenimentelor culturale de anvergură în România.


