in ,

Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești – un proiect academic de anvergură europeană

Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești – un proiect academic de anvergură europeană

Conferința internațională ‘Evoluția istorică a conceptelor românești’ (HERC 2026), desfășurată între 14 – 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea ‘Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești’.

Noutatea proiectului constă în reunirea acestor cercetări într-un lexicon dedicat evoluției istorice a conceptelor fundamentale românești. Fiecare articol va urmări schimbările de sens ale unui concept, în relație cu experiențele sociale și politice și cu tradițiile intelectuale europene. Lucrarea este prevăzută să apară în colecția Datagroup Studies, în colaborare cu UNArte, potrivit unui comunicat al HERC 2026, transmis, marți.

Demersul continuă cercetările dezvoltate de Victor Neumann și Armin Heinen, inclusiv prin volumele colective ‘Istoria României prin concepte’ și ‘Key Concepts of Romanian History’.

HERC 2026 extinde această direcție într-un proiect editorial de durată, care pune în dialog istoria, filosofia, sociologia, filologia și artele. Relevanța sa depășește mediul universitar. Libertate, democrație, națiune, stat sau Europa sunt cuvinte invocate zilnic, ale căror înțelesuri diferă între epoci, societăți și orientări politice. Cercetarea lor permite înțelegerea modului în care limbajul a susținut emanciparea și modernizarea, dar și excluderea, propaganda sau legitimarea dictaturilor.

Clarificarea acestor sensuri oferă repere pentru lectura critică a discursului public contemporan, arată HERC 2026.

Deschiderea conferinței are loc miercuri, de la ora 17:00, urmată de intervenția inaugurală a profesorului Victor Neumann, despre rolul istoriei conceptelor în reforma istoriografiei române.

Joi, Andrei Marga va aborda semnificația actuală a libertății, iar Hans Erich Bodeker va vorbi despre istoria conceptelor, ca istorie a cunoașterii. Programul include contribuții ale lui Mihai Dinu Gheorghiu, Ruxandra Demetrescu și Lucian Zeev Herșcovici despre națiune, creația artistică sub totalitarism și emancipare.

Vineri, Gheorghe Schwartz va susține conferința ‘Antisemitismul – un concept în mișcare’, urmată, de la ora 17:00, de masa rotundă ‘De ce un Lexicon al Conceptelor Fundamentale Românești?’, care îi va reuni pe Andrei Marga, Ruxandra Demetrescu, Hans Erich Bodeker, Mihai Dinu Gheorghiu, Sorin Ciutacu, Snezhana Dimitrova și Victor Neumann.

Sub direcția științifică a profesorului Victor Neumann, membru al Academiei Europei, cercetători din țară și din străinătate vor contribui la acest demers colectiv de reinterpretare a istoriei României prin conceptele care i-au modelat instituțiile, identitățile și viața publică.

Organizată sub auspiciile Datagroup Timișoara și ale Universității Naționale de Arte din București (UNArte), conferința este dedicată memoriei lui Reinhart Koselleck, unul dintre principalii teoreticieni ai istoriei conceptuale.

Inițiativa valorifică această tradiție de cercetare pentru a examina felul în care ideile modernității europene au fost traduse, adaptate și transformate în spațiul românesc.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Argeș: Două refugii montane vor fi instalate în masivele Făgăraș și Iezer, în cadrul proiectului ‘Refugiile Speranței’

Argeș: Două refugii montane vor fi instalate în masivele Făgăraș și Iezer, în cadrul proiectului ‘Refugiile Speranței’

Piața românească de fuziuni și achiziții, în scădere din punct de vedere al numărului de tranzacții, dar în urcare ca valoare, la 9 luni

Piața românească de fuziuni și achiziții, în scădere din punct de vedere al numărului de tranzacții, dar în urcare ca valoare, la 9 luni