in ,

Timiș: ‘Messa per Rossini’ va răsuna pentru prima dată în România, pe scena Filarmonicii Banatul

Timiș: ‘Messa per Rossini’ va răsuna pentru prima dată în România, pe scena Filarmonicii Banatul

Publicul meloman este invitat, vineri, de la ora 19:00, la Filarmonica Banatul din Timișoara, unde va putea audia ‘Messa per Rossini’, pentru prima dată în România, la 40 de ani de la premiera mondială.

Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să descopere această fascinantă pagină din istoria muzicii europene, în interpretarea Orchestrei și Corului Filarmonicii Banatul Timișoara, avându-i ca soliști pe Sara Duchovnay (soprană), Lilia Istratii (mezzosoprană), John Irvin (tenor), Sergiu Garabajii (bariton) și Alin Anca (bas).

În urmă cu aproape 160 de ani, 13 compozitori italieni au scris împreună un ‘Requiem’ în memoria lui Gioachino Rossini, una dintre figurile emblematice ale muzicii europene și cel mai renumit compozitor italian al vremii. Lucrarea a fost finalizată, pregătită pentru premieră și, apoi, nu s-a mai cântat, după cum arată, luni, un comunicat al Filarmonicii Banatul.

Destinată unei interpretări comemorative la Bologna, în 1869, ‘Messa per Rossini’ a rămas uitată în arhive mai bine de un secol. Abia în 1988, după redescoperirea manuscrisului și reconstituirea partiturii, publicul a putut asculta pentru prima dată această impresionantă creație colectivă.

Dacă lumea muzicală a trebuit să aștepte peste 120 de ani pentru a descoperi lucrarea, România a așteptat 160 de ani.

‘Messa per Rossini’ va răsuna pentru prima dată în țara noastră, într-un concert extraordinar care va încheia Stagiunea 2025-2026 a Filarmonicii Banatul Timișoara.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Papa Leon al XIV-lea denunță birocrația care împiedică ajutorul internațional împotriva foametei

Papa Leon al XIV-lea denunță birocrația care împiedică ajutorul internațional împotriva foametei

Bihor: Lumea albinelor prezentată în ateliere interactive pentru elevi despre polenizare și echilibrul naturii, la MTC

Bihor: Lumea albinelor prezentată în ateliere interactive pentru elevi despre polenizare și echilibrul naturii, la MTC