Patru persoane au fost rănite duminică, la Lugoj, în urma unui accident provocat de un şofer în vârstă de 79 de ani, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.
Din primele cercetări a reieşit că, la intersecţia cu centura Lugoj, autoturismul la volanul căruia se afla bărbatul de 79 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, condus de către un bărbat de 68 de ani.
În urma impactului au rezultat patru victime, respectiv cei doi conducători auto şi câte un pasager din fiecare maşină, cu vârste de 77 şi 68 de ani. Toate persoanele au fost transportate la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto implicaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, precizează IPJ Timiş.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal vătămare corporală din culpă. AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)