Rectorul Universității de Vest Timișoara (UVT), Marilen Pirtea, a declarat, vineri, în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a noului an academic, că tinerii care au ales această instituție de învățământ superior vor găsi aici mediul în care să învețe să gândească critic, să se adapteze permanent progresului tehnic, unii dintre ei având privilegiul de a crea noi joburi ale viitorului.
Marilen Pirtea a subliniat că astăzi nu mai are relevanță răspunsul la întrebarea ‘ce vrei să devii’, ci câte meserii cunoști, pentru a accede mai ușor pe piața muncii.
‘Dinamica educațională este atât de alertă, încât permanent trebuie să ne adaptăm tehnicilor de învățare, pentru parcurgerea drumului pe care vrem să mergem. Întrebarea de azi nu mai este ce vrei să devii când vei fi mare, ci câte meserii vrei să ai, pentru că profesia pentru care vă pregătiți în tipul facultății ar putea dispărea după finalizarea studiilor, poate apărea alta, iar la angajare vei fi întrebat ce știi să faci cel mai bine și cât de repede poți învăța lucruri noi. Este esențial discernământul, pentru că joburile viitorului sunt în permanentă schimbare, vor fi joburi pe care voi le veți putea inventa. (…) Acum este importantă întrebarea corectă care să ne ducă la răspunsul cel bun, pentru că Inteligența Artificială ne oferă multe răspunsuri, sunt instrumente menite să ne ajută, nu să gândească în locul nostru. De aceea, trebuie să știm să punem întrebarea corectă pentru răspunsul care să ne ajute. De aceea, la UVT învățăm să gândim, să avem o gândire critică, să ne punem întrebări, să participăm la cursuri, să le punem întrebări pertinente profesorilor, să fim cât mai curioși pentru a afla acele răspunsuri corecte la întrebările noastre’, a arătat Marilen Pirtea.
El a subliniat că ‘Universitatea de Vest Timișoara este o instituție care dă viață și energie orașului, UVT nu este un scop, ci o poartă deschisă pentru experiența europeană de învățare’.
‘De aceea, UVT le creează studenților toate posibilitățile pentru experiențe în străinătate, dar și motivele pentru care tinerii să revină, iar experiența de care au beneficiat să o ofere comunității în care se vor stabili’, a mai transmis acesta.
Ziua festivităților de deschidere a anului universitar continuă cu evenimentul de seară, prin festivalul ‘UNIVIBES by UVT’- ediția a IX-a, unde vor evolua artiști pe trei scene, cu acorduri de Rock, Hip-Hop, DnB, Electro, Acustic, dar și ateliere, activități & zone de relaxare, food & drinks.


