Trei bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, iar față de doi dintre ei s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara, au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, de 28 de ani, 29 de ani și 31 de ani.
‘Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între lunile august și octombrie 2026, unul dintre inculpați, în vârstă de 28 de ani, a procurat, deținut și vândut substanțe cristaline Eutylone și a-Etilaminopentiofenona, cu sume cuprinse între 2.500 și 4.200 lei. Drogurile de mare risc și produsele psihoactive comercializate de către inculpat au fost indisponibilizate’, se arată în comunicat.
Inculpatul de 28 de ani și un bărbat de 31 de ani au fost prinși în flagrant delict, în localitatea Florești, județul Cluj, în timp ce ar fi tranzacționat circa 1,3 kilograme drog de mare risc 4CMC pentru 40.000 de lei.

În urma celor cinci percheziții domiciliare efectuate marți au fost descoperite și ridicate alte aproximativ 280 de grame de substanță cristalină 4CMC și 70 grame N-Ethylnorpentedrone, precum și alte mijloace de probă.
Potrivit anchetatorilor, substanțele stupefiante au fost găsite în locuința bărbatului de 29 de ani, aflat sub măsura arestului la domiciliu într-o altă cauză.
‘Din probele administrate a rezultat că substanța susceptibile de a avea efecte psihoactive a procurat-o de la inculpatul în vârstă de 28 de ani, context în care acesta i-a dat spre depozitare și cantitatea de drog de mare risc. Totodată, și în locuința inculpatului în vârstă de 28 de ani au fost găsite alte circa 60 grame drog de mare risc 4CMC destinate comercializării’, se mai menționează în comunicat.
În cursul zilei de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a celor trei bărbați, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.


