O femeie de 37 de ani, o tânără de 18 ani şi cu copil de 13 ani au fost răniţi, luni seară, în urma unui accident rutier provocat de un şofer care a circulat pe linia de tramvai. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, informează IPJ Timiş.
„Astăzi, în jurul orei 18:16, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Liviu Rebreanu. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că, un bărbat de 48 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe calea de rulare a tramvaiului, dinspre strada Arieş înspre strada Drubeta, iar la un moment dat, la intersecţia cu Calea Martirilor 1989, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, care ar fi circulat regulamentar în paralel cu acesta pe bulevardul Liviu Rebreanu şi care ar fi efectuat virajul spre stânga pe culoarea verde a semaforului”, precizează IPJ Timiş.
Potrivit sursei citate, în urma impactului, trei persoane au fost rănite: femeia de 37 de ani, o tânără de 18 ani şi un minor de 13 ani, toţi aflaţi în autoturismul condus de către femeia de 37 de ani.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, mai arată aceeaşi sursă.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


