in ,

Timiș: Un bazin de înot didactic, construit exclusiv din fonduri locale, a fost inaugurat la Jimbolia

Timiș: Un bazin de înot didactic, construit exclusiv din fonduri locale, a fost inaugurat la Jimbolia

Un bazin de înot didactic, construit din fonduri exclusiv județene, a fost inaugurat vineri, în orașul Jimbolia, investiția de 14,5 milioane de lei demarând în urmă cu mai bine de aproape patru ani.

Bazinul le este destinat tututor copiilor care vor să practice acest sport, inclusiv celor din localitățile apropiate și dascălilor din școlile respective.

”Este o investiție de 14,5 milioane de lei, o investiție importantă pentru județ. Este primul bazin construit din fonduri exclusiv locale, din bugetul județului și are profil didactic. Ne dorim ca la acest bazin să aibă acces toți copiii din jurul orașului Jimbolia, la tarife accesibile, care vin împreună cu dascălii pentru a face sport. Ne dorim construirea a încă trei sau patru astfel de bazine în județ, pentru a le avea la o distanță de circa 50 kilometri unul față de altul. Arată bine acest obiectiv, este superior celor construite prin programele naționale și îmi doresc ca acești copii să înceapă să facă sport aici”, a declarat, la inaugurare, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis.

În perioada următoare se așteaptă și panourile fotovoltaice solicitate de CJ Timiș, pentru a scădea costurile de întreținere.

”Dacă va fi nevoie, vom prelua noi bazinul în întreținere. Nu este un obiectiv care urmărește profitul, aici este vorba despre sănătate și despre copii care să aibă acces la sport”, a punctat Alfred Simonis.

Foto: (c) OTILIA HALUNGA / AGERPRES


Șantierul bazinului de înot de la Jimbolia a început în martie 2022 și ar fi trebuit finalizat în maximum 11 luni. Lucrările au avut întârzieri considerabile, iar la primul termen de predare a obiectivului, baza sportivă era finalizată doar pe jumătate.

Bazinul ar fi trebuit să fie preluat de Primăria Jimbolia, dar conducerea administrației locale nu a dorit să-și asume costurile aferente întreținerii acestuia. Actuala conducere a Consiliului Județean Timiș a decis că își va asuma administrarea bazei.

Bazinul are 1.500 de mp, lungimea de 25 de metri, cinci culoare, fiecare de 2,5 metri lățime, vestiare, dușuri, grupuri sanitare și spații pentru birouri.

Capacitatea este de 65 de persoane.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Botoșani: Șapte tineri, arestați pentru trafic de droguri; substanțele erau vândute și în zona școlilor

Botoșani: Șapte tineri, arestați pentru trafic de droguri; substanțele erau vândute și în zona școlilor

Nicuşor Dan, despre o reducere a TVA-ului: În discuţiile cu partidele s-a confirmat că bugetul pe 2027 să fie cel puţin propus Parlamentului, dacă nu şi adoptat, în toamna acestui an / În momentul în care o să se discute, orice idee este binevenită

Nicuşor Dan, despre o reducere a TVA-ului: În discuţiile cu partidele s-a confirmat că bugetul pe 2027 să fie cel puţin propus Parlamentului, dacă nu şi adoptat, în toamna acestui an / În momentul în care o să se discute, orice idee este binevenită