Ziua Mondială a Refugiatului va fi marcată vineri de Asociația LOGS – Grup Inițiative Sociale din Timișoara printr-un eveniment dedicat curajului, rezilienței și diversității culturale, desfășurat sub mesajul ‘Alături de Refugiați’.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va include expoziții foto și de pictură, o masă rotundă cu actori și parteneri sociali și culturali locali și un brunch intercultural, cu produse pregătite de membri ai comunităților de refugiați și migranți.
Ziua Mondială a Refugiatului face parte din proiectul Timișoara Refugee Art Festival (TRAF), singurul festival de artă cu și despre refugiați și alte grupuri vulnerabile din Europa de Est, care împlinește 10 ani.
‘Ziua Mondială a Refugiatului ne amintește că în spatele fiecărei statistici există oameni, povești și speranțe. La LOGS, de peste șapte ani, suntem alături de refugiați nu doar oferindu-le sprijin umanitar, ci construind împreună o comunitate bazată pe solidaritate, demnitate și respect. Credem că nimeni nu ar trebui să fie definit de faptul că a fost forțat să fugă de acasă, ci de puterea și curajul de a-și reconstrui viața’, a declarat, marți, Maria Bain, asistent social Casa LOGS, citată într-un comunicat.
Publicul va putea descoperi lucrările artistelor Miata Halyna și Pasechniuk Tatiana din Ucraina, expoziția fotografică ‘Faces of Foreigners’ realizată de artista maghiară Horvath Katalin Fanni, precum și picturile artistului senior refugiat din Ucraina, Henadiy Ivershin.
Ediția aniversară a Timișoara Refugee Art Festival se desfășoară în perioada iunie – noiembrie 2026 și își propune să contribuie la integrarea și coeziunea socială a comunităților vulnerabile din Timișoara, prin activități culturale participative și interculturale.
Festivalul va cuprinde ateliere de artă comunitară și șezători urbane, ateliere de gătit interculturale, rezidențe artistice, proiecții de film documentar realizate în parteneriat cu One World România, un proiect video semnat de artista Katalin Fanni Horvath (Ungaria), precum și activități dedicate Zilei Mondiale a Refugiaților și evenimentului intercultural organizat de comunitatea din Sri Lanka Poson Poya.
Festivalul include, de asemenea, ateliere de circ social și teatru comunitar organizate împreună cu Clown Me In, facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la spectacole ale Operei Naționale Române Timișoara și un program de formare destinat voluntarilor și mediatorilor interculturali.
Prin toate aceste activități, Timișoara Refugee Art Festival își propune să creeze spații reale de întâlnire între refugiați, migranți, copii, tineri, seniori și locuitorii orașului, promovând dialogul intercultural, incluziunea și participarea culturală.


