Acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite, intrat în vigoare la 1 septembrie, reprezintă o formă de respect pentru generațiile de români și americani care au contribuit la economiile celor două țări, a transmis, joi, pe Facebook, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
‘Am terminat munca pentru ca acordul de securitate socială între România și SUA să fie pus în practică. Sunt generații care așteaptă de zeci de ani asta și chiar dacă politic am fost întotdeauna de acord între noi că vrem să o ducem la bun sfârșit, astăzi am terminat munca necesară pentru asta. Este o veste foarte bună și pentru investitori și companii. Am stabilit în întâlnirea din toamna de anul trecut cu secretarul de stat Marco Rubio că vom axa munca noastră împreună, între Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat, și în direcția sprijinului mediului economic și a investițiilor. Practic, antreprenorii, investitorii româno-americani vor putea mai ușor să își planifice mobilitatea resursei umane’, a spus Țoiu.
Ea a arătat că acordul este și o formă de respect.
‘Astăzi este o zi în care ne arătăm împreună respectul pentru generațiile de români și generațiile de americani care au contribuit la economia țărilor noastre și care poate se hotărăsc să își trăiască bătrânețea în cealaltă țară și vor să aibă acces la pensie. Ne arătăm respectul pentru investitorii și antreprenorii care construiesc în ambele țări’, a punctat ministrul interimar.
Ea a amintit că anul acesta se împlinesc 250 de ani de la Declarația de Independență și a adăugat că ‘legăturile între oameni sunt firul puternic care contribuie la parteneriatul strategic dintre noi’.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, acordul oferă protecție în ceea ce privește drepturile de pensie, prin cumularea perioadelor lucrate în România și în Statele Unite pentru stabilirea dreptului la pensie. De asemenea, lucrătorii independenți și specialiștii detașați sunt protejați de plata dublă a contribuțiilor sociale.
Companiile românești și americane își pot mobiliza mai ușor resursa umană, stimulând investițiile bilaterale, în contextul acestui acord.
‘Finalizarea acestui cadru de implementare alături de Departamentul de Stat al SUA a fost o prioritate asumată de la primele mele vizite la Washington. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite se bazează pe securitate și dialog politic, dar crește zi de zi prin legăturile dintre oameni, prin comunitățile noastre și prin respectul reciproc pentru munca depusă’, a afirmat Oana Țoiu.


