Publicația britanică susține că Egiptul oferă un „buget zilnic mediu de doar 19 dolari – adică mâncare gustoasă, istorie cât cuprinde, soare garantat și oameni calzi… la preț de fast-food în alte țări”.
În ciuda aprecierilor din clasament, mulți turiști s-au arătat sceptici în privința acestei poziționări, mai ales pe rețelele sociale, unde au apărut reacții critice legate de costurile reale ale unei vacanțe în această destinație.
„Egipt nu mai este demult primul în clasament! Dacă alegi să mergi acum la un hotel, te costă undeva între 5.000-7.000 de lei. Doar hotelul, fără biletele de avion și altele. Ani la rând am fost în Egipt şi pot să confirm că nu este cea mai ieftină locație”, a scris un utilizator.
Un alt comentariu arată: „Egipt nu are cum să fie pe primul loc. Numai dacă te uiţi la preţul unui pachet de vacanţă şi deja ajungi la nivel cu Turcia, Italia sau Spania”.
În fața acestor reacții, specialiștii au explicat că astfel de clasamente nu reflectă costurile vacanțelor all inclusive sau ale pachetelor turistice standard. Ele se bazează pe ideea unei călătorii low budget, care implică opțiuni accesibile de cazare (hosteluri, pensiuni), transport local, mese la restaurante obișnuite sau de tip street food și activități gratuite sau la cost redus.
Topul celor mai ieftine țări de vizitat în 2025 este conceput pentru turiștii independenți, nu pentru cei care apelează la agenții de turism sau caută pachete premium.
Rămâne, așadar, o diferență semnificativă între turismul bugetat individual și vacanțele organizate în sistem all inclusive – iar percepțiile turistice variază în funcție de experiențele personale și stilul de călătorie ales.