in ,

Trabanturi de colecţie, tur ghidat şi demonstraţii de pictură, în weekendul 4-5 iulie, la „Străzi deschise – Bucureşti

Trabanturi de colecţie, tur ghidat şi demonstraţii de pictură, în weekendul 4-5 iulie, la „Străzi deschise – Bucureşti

O ediţie „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” dedicată patrimoniului, artei şi automobilelor de colecţie va avea loc în weekendul 4-5 iulie. Sub tema „Bucureşti retro: istorie, artă şi automobile de colecţie”, programul aduce pe Calea Victoriei o expoziţie de vehicule istorice, un tur ghidat şi demonstraţii de pictură în aer liber.

Ajuns la cel de-al zecelea weekend din acest sezon, proiectul propune noi ocazii de a descoperi oraşul prin patrimoniu, istorie şi intervenţii artistice desfăşurate în spaţiul public.

Expoziţia „La plimbare cu Trabantul”

Sâmbătă, între orele 12:00 şi 17:00, pe Calea Victoriei, între Biserica Kretzulescu şi strada Ion Câmpineanu, Pro Vehiculum Urbi, în colaborare cu Asociaţia Retromobil Club România, organizează expoziţia „La plimbare cu Trabantul”.

25 de automobile Trabant, fabricate în fosta Republică Democrată Germană, vor fi expuse în centrul Capitalei. Modelele, cunoscute pentru caroseria realizată din duroplast – un material obţinut din fibre reciclate şi răşini sintetice, sunt astăzi repere importante în istoria automobilului european şi obiecte de colecţie apreciate de pasionaţii de vehicule istorice.

Tur ghidat pe Calea Victoriei

Duminică, între orele 10:00 şi 11:30, istoricul şi ghidul de turism Laurenţiu Enache susţine turul „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea”. Traseul porneşte de la Palatul CEC şi se încheie la Ateneul Român, urmărind evoluţia istorică şi arhitecturală a uneia dintre cele mai reprezentative zone ale Bucureştiului. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, prin completarea formularului de înscriere de aici.

Pictură în aer liber

Tot duminică, între 12:00 şi 19:00, în zona Parcului Kretzulescu, membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti vor realiza demonstraţii de pictură pe pânză, oferind publicului ocazia de a urmări procesul de creaţie în spaţiul public.

Sâmbătă, 4 iulie
12:00 – 17:00: Calea Victoriei, tronsonul cuprins între Biserica Kretzulescu şi Str. Ion Câmpineanu, Pro Vehiculum Urbi – Expoziţie tematică dedicată secţiei Trabant cu aproximativ 25 de vehicule fabricate din materiale reciclate în DDR: „La plimbare cu Trabantul”, organizată în colaborare cu Asociaţia Retromobil Club România

Duminică, 5 iulie
10:00 – 11:30, Traseu itinerant: Palatul CEC → Ateneul Român, Tur ghidat „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea”, cu Laurenţiu Enache (istoric şi ghid de turism)
12:00 – 19:00, Zona Parcului Kretzulescu, Demonstraţii de pictură pe pânză, organizată în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Plastici din Bucureşti

Traseu şi restricţii de circulaţie

Calea Victoriei devine pietonală, sâmbătă şi duminică, 4 şi 5 iulie , pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, între orele 10:00-22:00, fără afectarea intersecţiilor. Traficul rutier se reia pe timpul nopţii (duminică spre luni), de la ora 22:00. Se va permite traversarea pe Str. Ştirbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Regina Elisabeta. 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cupa Mondială: Keir Starmer va permite ca puburile să rămână deschise până la ora 5 dimineaţa pentru meciul Mexic – Anglia

Cupa Mondială: Keir Starmer va permite ca puburile să rămână deschise până la ora 5 dimineaţa pentru meciul Mexic – Anglia

Cupa Mondială 2026: De ce a anulat arbitrul golul egalizator al Croaţiei în prelungiri, în meciul cu Portugalia. Explicaţiile FIFA

Cupa Mondială 2026: De ce a anulat arbitrul golul egalizator al Croaţiei în prelungiri, în meciul cu Portugalia. Explicaţiile FIFA