Tragedia din Republica Dominicană capătă proporții – Cel puțin 231 de mortți

„Am confirmat că numărul victimelor decedate în accident este de 231: 221 au fost înregistrate la faţa locului, iar alte 10 au fost înregistrate în spitale”, a precizat ministrul.

Considerată cea mai mare tragedie a secolului în Republica Dominicană, dezastrul este comparabil din punct de vedere al victimelor cu incendiul din 2005 produs la o închisoare din Higuey, în estul ţării, în care au murit 136 de deţinuţi.

Acoperişul discotecii s-a prăbuşit pe 8 aprilie, la 00:44 (04:44 GMT) în timp ce între 500 şi 1.000 de persoane asistau la un concert susţinut de starul merengue Rubby Pérez, care a murit în acest accident. Aproximativ 189 de persoane au fost salvate.

Preşedinţia a anunţat crearea unei comisii de experţi naţionali şi internaţionali care să determine cauzele accidentului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Indicații importante pentru masa de Paște: Românul e obișnuit ca de sărbători să fie la ultra all inclusive, spune medicul Andra Balcangiu-Stroescu

Cei doi prizonieri chinezi luaţi de Ucraina au explicat într-o conferinţă de presă cum au ajuns în armata rusă