Incidentul a avut loc în zori, în timpul festivalului anual al carelor (Rath Yatra), când mii de credincioși hinduși s-au adunat în apropierea templelor din orașul Puri, statul Odisha. Șeful poliției din Odisha, Y.B. Khurania a declarat: „Trei persoane au decedat, iar șase au fost rănite. Niciuna dintre persoanele rănite nu se află în stare gravă, toți sunt în afara oricărui pericol”.
Un oficial din administrația locală, care a dorit să rămână anonim, a confirmat că busculada s-a produs din cauza aglomerației extreme în jurul carului ceremonial.
Astfel de incidente sunt frecvente în India, cea mai populată țară din lume, în special în timpul sărbătorilor religioase, când măsurile de siguranță sunt adesea ignorate sau insuficiente pentru a gestiona mulțimile uriașe.
Un incident similar a avut loc în luna ianuarie, când cel puțin 39 de persoane și-au pierdut viața într-o busculadă produsă în timpul festivalului religios Maha Kumbh Mela, desfășurat în orașul Prayagraj, din nordul Indiei.