Tragedie într-o familie de români: Băiețel accidentat mortal de propriul tată, sub ochii întregii familii, în Italia

 

Mama, copleșită de durere, nu a putut să se îndepărteze de ambulanță, incapabilă să accepte pierderea fiului ei. Martorii au descris cum femeia a rămas nemișcată, în agonie, lângă locul în care fiul său și-a pierdut viața, potrivit Umbria Domani.

 

Cum s-a produs accidentul

Potrivit investigațiilor și mărturiilor martorilor, tragedia s-a petrecut în timp ce familia a oprit vehiculul într-o parcare de pe strada via delle Fratte, lângă o fabrică. Tatăl a coborât și apoi a urcat din nou în mașină. În momentul în care a repornit vehiculul, portiera laterală s-a deschis accidental, iar copilul fie a căzut, fie a deschis singur portiera pentru a coborî.

Martorii spun că băiatul avea în mână scăunelul de siguranță. După ce a coborât, și-a pierdut echilibrul, probabil încercând să se urce înapoi în mașină. Din nefericire, a căzut lângă roata din spate, care l-a lovit mortal.

 

Reacția tatălui

Tatăl, aflat la volan, nu a realizat imediat ce s-a întâmplat, totul petrecându-se extrem de rapid. Eforturile disperate de a salva copilul au fost zadarnice. Poliția și personalul medical de la spitalul Santa Maria della Misericordia au încercat să îl resusciteze, însă băiatul a murit pe loc, sub privirile devastate ale părinților și fraților săi.

 

Ancheta în desfășurare

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul. Martorii și familia au fost audiați, iar poliția a rămas la locul tragediei pentru a aduna toate probele.

Avocatul Simone Pillon, care a vorbit cu tatăl, a numit incidentul „o tragedie care ar fi putut lovi pe oricine dintre noi”. Comunitatea din Perugia este profund marcată de această pierdere, orașul fiind zguduit de evenimentul tragic.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Scandalul testelor antidrog revine în prim-plan! STB trage un semnal de alarmă după accidentul mortal de pe Progresului – ce solicită poliției

Anunț de ultimă oră după imaginile apocaliptice din Ungaria: Apele Române dau vești despre viitura care la lovi România