Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că partidele politice nu se vor înţelege asupra unei acţiuni comune privind eventuala suspendare din funcţie a preşedintelui Nicuşor Dan, el fiind sceptic cu privire la faptul că o suspendare a şefului statului ar avea sorţi de izbândă.
”Nu cred că se vor înţelege la suspendarea preşedintelui. Şi nici nu cred că ar avea succes suspendarea preşedintelui”, a declarat Traian Băsescu, vineri seară, la B1 TV.
Fostul preşedinte este de părere că, deşi unii alegători pot fi nemulţumiţi de acţiunile lui Nicuşor Dan, acest lucru nu înseamnă că aceiaşi oameni ar vota suspendarea lui.
De altfel, Traian Băsescu a amintit că, deşi o parte a electoratului era nemulţumită de acţiunile sale atunci când Parlamentul l-a suspendat dn funcţie, la referendumul care a urmat acestei acţiuni, alegătorii nu au mers la vot şi nu a fost întrunit cvorumul.
