in ,

Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB

Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB

Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni.

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a închis la același nivel ca și în ziua anterioară, respectiv la 34.411,76 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a crescut cu 0,25%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,08%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a închis în coborâre cu 0,17%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluția companiilor energetice și de utilități, s-a majorat cu 0,66%. Indicele BET-FI s-a depreciat cu 1,1%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piața AeRO, a scăzut cu 0,81%.

Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Romgaz, care au generat schimburi de 8,78 milioane de lei, urmate de acțiunile Băncii Transilvania, cu 7,4 milioane de lei, și cele ale Hidroelectrica, cu 3,89 milioane de lei.

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Rompetrol Well Services (+15%), Rompetrol Rafinare (+14,85%) și Condmag (+14,46%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Green Tech International (-7,69%), ale Alumil Rom Industry (-3,64%) și Carbochim (-3,15%).  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Atenționare de călătorie MAE: Chile – Cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile

Atenționare de călătorie MAE: Chile – Cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile

Premierul Luca Niculescu, primit de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu

Premierul Luca Niculescu, primit de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu