in ,

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 17,8% în primele nouă luni din 2026, la 381.094 de imobile (analiză)

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 17,8% în primele nouă luni din 2026, la 381.094 de imobile (analiză)

Numărul imobilelor vândute în România în primele nouă luni din 2026 a scăzut cu 17,8%, la 381.094, față de 463.592 în perioada similară a anului trecut, însă cea mai mare parte a declinului a fost concentrată în trimestrul al treilea, afectat de blocajul sistemului informatic al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), potrivit unei analize a pieței imobiliare realizate pe baza datelor ANCPI.

‘În primele nouă luni din 2026 s-au vândut în România 381.094 de imobile, cu 17,8% mai puține decât în aceeași perioadă din 2025 (463.592). Cifra va fi citată ca semn că piața imobiliară se prăbușește. Datele lunare spun însă altceva: cea mai mare parte a scăderii vine dintr-un singur trimestru, deformat de două evenimente excepționale: graba cumpărătorilor dinaintea creșterii TVA, în 2025, și blocajul sistemului ANCPI, în 2026’, se arată în analiza semnată de Alexandru Văcaru, președintele Keller Williams România.

Potrivit analizei, primul trimestru a consemnat o scădere a tranzacțiilor, în timp ce în trimestrul al doilea numărul vânzărilor a fost apropiat de cel din anul precedent.

‘Trimestrul I a fost slab: -12%. Scăderea vine mai ales din ianuarie (-20%) și februarie (-15%), în timp ce martie a fost doar cu 5% sub anul trecut. Trimestrul II, singurul fără evenimente speciale în niciunul dintre ani, a fost practic egal cu 2025: +0,3%. În iunie, piața a depășit chiar nivelul de anul trecut, cu 5,3%. Pe primul semestru, scăderea e de 5,6% (272.657 de imobile, față de 288.886). Restul de 80% din scăderea pe nouă luni vine din trimestrul III’, precizează autorul analizei.

Acesta explică evoluția tranzacțiilor din trimestrul al treilea prin efectele modificărilor TVA și ale blocajului sistemului ANCPI.

‘Comparația iulie-septembrie pune față în față doi ani deformați, în direcții opuse’, susține Văcaru. Potrivit acestuia, tranzacțiile din iulie 2025 au fost influențate de graba cumpărătorilor de a finaliza achizițiile înaintea majorării TVA.

‘Iulie 2025 a fost umflat. Cu 66.013 imobile, a fost cea mai bună lună din 2025. Cumpărătorii au grăbit tranzacțiile înaintea creșterii TVA de la 1 august 2025’, se menționează în analiză.

În schimb, în vara acestui an, activitatea de tranzacționare a fost afectată, potrivit autorului analizei, de indisponibilitatea platformei informatice a ANCPI.

‘Iulie 2026 a fost golit. După atacul cibernetic din 14 iulie, platforma e-Terra a ANCPI a fost oprită până pe 12 august. Fără extrase de carte funciară, notarii nu au putut autentifica vânzări. Iulie 2026 a înregistrat doar 11.415 imobile, iar august 38.669’, se arată în document.

În septembrie, numărul tranzacțiilor a crescut, inclusiv pe fondul recuperării dosarelor amânate și al apropierii termenului-limită pentru aplicarea cotei reduse de TVA.

‘Septembrie 2026 a fost împins în sus. Au intrat dosarele rămase din perioada blocajului și tranzacțiile grăbite înaintea termenului de 30 septembrie pentru TVA de 9%. Rezultatul: 58.353 de imobile, cu 5,6% peste septembrie 2025’, precizează analiza.

În aceste condiții, autorul consideră că scăderea tranzacțiilor din trimestrul al treilea nu poate fi pusă exclusiv pe seama evoluției pieței sau a blocajului informatic.

‘De aceea, scăderea de 37,9% din trimestrul III nu poate fi atribuită nici pieței, nici blocajului în întregime. O parte vine dintr-o bază de comparație anormal de mare în 2025’, susține Văcaru.

Analiza evidențiază și diferențe importante între evoluțiile piețelor imobiliare județene.

‘În aceeași perioadă și cu același blocaj, Sibiu a crescut cu 5,7%, iar Brașov a scăzut cu 33%. Doar două dintre marile piețe sunt pe plus: Sibiu și Timiș. Blocajul ANCPI a afectat toată țara, deci nu poate explica singur diferența de aproape 39 de puncte procentuale dintre ele’, se menționează în document.

În ceea ce privește perspectivele pentru finalul anului, evoluția tranzacțiilor din trimestrul al patrulea ar putea clarifica dacă declinul din vară a fost temporar sau reflectă o schimbare de tendință, notează autorii analizei.

‘Piața din 2026 nu e nici în prăbușire, nici pe drumul revenirii. Datele curate arată un început de an slab și un trimestru II la nivelul anului trecut. Trimestrul III nu poate confirma încă nicio direcție’, afirmă președintele Keller Williams România.

Potrivit acestuia, evoluția tranzacțiilor din ultimele trei luni ale anului trebuie analizată și în contextul expirării facilității privind TVA de 9%.

‘Dacă lunile din trimestrul IV rămân aproape de anul trecut, cum s-a întâmplat în trimestrul II, scăderea din vară a fost o întrerupere, nu o schimbare de trend’, se mai arată în document.

Datele utilizate provin de la ANCPI, fiind transmise către Keller Williams România prin adresa nr. 35485 din 8 octombrie 2026. Autorul precizează că statisticile oficiale publicate ulterior de ANCPI pot prezenta diferențe față de cifrele incluse în analiză.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Hansi Flick (FC Barcelona) – Ne-a lipsit prospețimea în meciul cu PSG

Fotbal: Hansi Flick (FC Barcelona) – Ne-a lipsit prospețimea în meciul cu PSG

Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri