Tratamente de peste 8 milioane de lei pentru 30 de pacienţi cu boli rare, decontate de CAS Olt

Printre bolnavii care au beneficiat de tratamente decontate sunt şi doi copii ce suferă de mucoviscidoză, pentru fiecare dintre aceştia costurile ajungând la 539.415 lei.

“Treizeci de olteni diagnosticaţi cu boli rare au beneficiat anul trecut de tratament decontat de Casa de Asigurări de Sănătate Olt. Valoarea medicamentelor necesare pentru tratarea acestor pacienţi a fost de 8.106.757 de lei. Din cei 30 de pacienţi trataţi, şase au fost pacienţi cu mucoviscidoză (doi copii şi patru adulţi), doi pacienţi cu fibroză pulmonară, nouă pacienţi cu angioedem ereditar, un bolnav cu tirozinemie, nouă bolnavi cu scleroză laterală amiotrofică, un bolnav cu limfangiomatoză şi doi pacienţi cu atrofie musculară spinală”, a precizat sursa citată.

Cel mai mare cost pentru tratamentul unui bolnav a fost în cazul pacienţilor cu atrofie musculară spinală, pentru un pacient fiind decontată anual suma de 861.196 de lei.

“Din bugetul alocat Programului Naţional de Diagnostic şi Tratament pentru Boli Rare cea mai mare sumă a revenit pentru tratarea pacienţilor cu mucoviscidoză, respectiv 3.284.397 lei. Pentru tratarea pacienţilor cu angioedem ereditar s-au alocat 2.677.691 de lei, iar pentru tratamentul pacienţilor cu atrofie musculară, 1.722.391 lei. Având în vedere numărul bolnavilor diagnosticaţi cu o boală rară şi sumele decontate pentru fiecare, a rezultat un cost mediu anual, pentru tratamentul unui pacient, cuprins între 3.399 de lei şi 861.196 de lei. Pentru tratamentul unui bolnav cu atrofie musculară spinală costul mediu anual a fost de 861.196 de lei, pentru un adult cu mucoviscidoză – 551.391 lei, pentru un copil cu mucoviscidoză – 539.415 de lei, pentru un pacient cu angioedem ereditar – 297.521 lei, pentru un bolnav cu tirozinemie costul mediu anual a fost de 151.102,81 lei, pentru un bolnav cu fibroză pulmonară idiopatică s-a înregistrat un cost mediu pentru fiecare bolnav de 106.946 lei iar pentru tratamentul unui pacient cu scleroză laterală – 3.399 lei”, a informat CAS Olt.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Nicușor Dan și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale: Românii își doresc o schimbare

Cercetătorii avertizează: Privarea de somn poate declanșa afecțiuni grave