in ,

Trei bărbaţi, arestaţi preventiv după ce au omorât un alt bărbat, pe o stradă din Bucureşti/ Victima a fost bătută şi înjunghiată, murind după câteva ore la spital

Trei bărbaţi, arestaţi preventiv după ce au omorât un alt bărbat, pe o stradă din Bucureşti/ Victima a fost bătută şi înjunghiată, murind după câteva ore la spital

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au bătut un bărbat pe o stradă din Bucureşti, lovindu-l în mod repetat cu pumnii şi picioarele şi înjunghiindu-l în braţ. Victima a fost transportată cu ambulanţa la un spital, unde a murit după câteva ore.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat, vineri, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat de 47 de ani, pentru omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi faţă de doi bărbaţi, în vârstă de 34 şi 53 de ani, cercetaţi pentru omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
”La data de 06.05.2026, în jurul orei 15:50, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Bucureşti, sector 4, pe fondul consumului de alcool, victima (un bărbat în vârstă de 40 de ani) a fost agresată fizic de doi inculpaţi, care au lovit-o în mod repetat cu pumnii şi cu picioarele în zona capului şi corpului, iar cel de-al treilea inculpat, în vârstă de 34 de ani, i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona braţului drept posterior, producându-i o plagă înjunghiată cu secţionarea completă a arterei brahiale drepte”, au afirmat procurorii.
Ei au precizat că atunci când poliţiştii au ajuns la locul incidentului victima era conştientă, dar avea o plagă deschisă la braţul drept, cu sângerare abundentă. Victima a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj de ambulanţă, după care a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, unde a decedat în cursul aceleiaşi zile. 
”Potrivit concluziilor preliminare ale Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti, moartea a fost violentă şi a survenit ca urmare a şocului hemoragic consecutiv plăgii înjunghiate. Prin acţiunile violente exercitate în faţa unui imobil de locuinţe, în prezenţa mai multor persoane, a fost tulburată ordinea şi liniştea publică”, a adăugat sursa citată.
Procurorii au explicat că bărbatul de 47 de ani este anchetat pentru omor calificat deoarece a mai fost condamnat anterior pentru tentativă de omor calificat.
Cei trei agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind apoi prezentaţi Tribunalului Bucureşti care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Irineu Darău: Guvernul a îmbunătăţit regulile şi cadrul legislativ astfel încât statul să îşi poată proteja mai rapid şi mai eficient capacităţile strategice din industria de apărare, când sunt în pericol să fie închise, vândute sau pierdute

Fotbal: Bournemouth nu l-a convocat pe Alex Jimenez pe fondul unei anchete privind presupuse mesaje trimise către o tânără de 15 ani

Fotbal: Bournemouth nu l-a convocat pe Alex Jimenez pe fondul unei anchete privind presupuse mesaje trimise către o tânără de 15 ani