in ,

Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie

Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie

Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP.

Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh ‘au fost executate în această dimineață, după ce au fost confirmate de Curtea Supremă’, a indicat Mizan, organul de presă al puterii judiciare.

Cei trei au fost găsiți vinovați că au participat la ‘activități operaționale în contul regimului israelian sionist, al SUA și al unor grupuri ostile’ în timpul manifestațiilor declanșate inițial la sfârșitul lunii decembrie 2025 de creșterea costului vieții.

Puterea judiciară îi acuză că ar fi fabricat și făcut uz de grenade și cocteiluri Molotov, au transportat și utilizat arme albe și arme de foc și au incendiat infrastructuri publice în orașul Karaj, la vest de Teheran.

Alți suspecți în acest dosar au fost condamnați la pedepse cu închisoarea între cinci și zece ani, a precizat Mizan.

Mișcarea de contestare a început în decembrie 2025 și s-a transformat rapid în vaste manifestații antiguvernamentale, care au culminat în 8 și 9 ianuarie 2026.

Autoritățile iraniene au informat despre peste 3.000 de morți în timpul manifestațiilor, atribuind violențele unor ‘acțiuni teroriste’ orchestrate de SUA și Israel.

Organizațiile neguvernamentale cu sediul în străinătate, care citează bilanțuri mult mai ridicate, afirmă că forțele de securitate au tras în mod deliberat asupra manifestanților.

De atunci, arestările și execuțiile s-au înmulțit în Iran având legătură în același timp cu manifestațiile de la începutul anului și conflictul împotriva SUA, declanșat în februare prin lovituri israeliano-americane asupra Teheranului.

Potrivit Amnesty International, Iranul este a doua țară din lume care execută cele mai multe persoane, după China.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)

Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)

BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei

BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei