in ,

Trei minori au fost condamnaţi în Suedia pentru că au plănuit uciderea unui cercetător iranian, opozant al regimului de la Teheran

Trei minori au fost condamnaţi în Suedia pentru că au plănuit uciderea unui cercetător iranian, opozant al regimului de la Teheran

Justiţia din Suedia a decis joi plasarea într-un centru de detenţie a trei minori, în legătură cu un plan de asasinat care îl viza pe Arvin Khoshnood, un cercetător independent iranian, cunoscut pentru sprijinul acordat lui Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului şi o figură emblematică a opoziţiei faţă de regimul islamic de la Teheran, relatează AFP.

Cercetătorul, care şi-a părăsit ţara în anii 1980 şi se exprimă frecvent în mass-media din Suedia, afirmă că această crimă a fost comandată de o reţea criminală legată de autorităţile iraniene.

Pe 2 septembrie 2025, unul dintre cei trei tineri condamnaţi s-a prezentat la uşa specialistului iranian, în Malmö (sud), înarmat cu un cuţit. Soţia sa a deschis uşa, iar tânărul, pe atunci în vârstă de 16 ani, a întrebat-o dacă Arvin Khoshnood este acasă, potrivit actului de acuzare. Cercetătorul, care se afla în interiorul casei, a rămas la adăpost şi a sunat imediat la poliţie. De atunci, el trăieşte ascuns la o altă adresă, a declarat avocata sa pentru AFP în timpul procesului.

„Tribunalul consideră că s-a stabilit că A.N. s-a înarmat cu un cuţit şi s-a deplasat la domiciliul victimei cu intenţia de a-l ucide”, scrie tribunalul din Uddevalla în hotărârea sa.

Tribunalul a considerat că probele nu sunt suficiente pentru a reţine acuzaţia de „tentativă de omor” şi a reclasificat faptele ca „acte pregătitoare pentru omor”.

Atacatorul fusese recrutat prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie criptată de către ceilalţi doi inculpaţi pentru a-l ucide pe cercetătorul iranian, pe capul căruia fusese pusă o recompensă de 300.000 de coroane suedeze (aproximativ 27.000 de euro).

Identitatea comanditarului acestui proiect criminal, alias „Tartarus”, prin intermediul aplicaţiei de mesagerie criptată Signal, nu a putut fi stabilită în cadrul anchetei preliminare. Conform informaţiilor postului public SVT, o figură importantă a unei reţele criminale ar fi legată de acest pseudonim.

Acest bărbat are dublă cetăţenie, suedeză şi iraniană, şi s-a mutat în Iran, unde lucrează pentru Republica Islamică, potrivit acestui post de televiziune.

Procurorul nu a dorit să comenteze cu privire la o eventuală implicare a unei puteri străine în acest caz.

Reţelele criminale din Suedia recurg la copii şi adolescenţi ca executanţi ai infracţiunilor, deoarece aceştia nu au împlinit vârsta răspunderii penale.

Întrebat dacă clientul său – tânărul care s-a prezentat la domiciliul lui Arvin Khoshnood – a fost manipulat, avocatul Jakob Sjödin a declarat pentru AFP că „la fel ca în marea majoritate a cazurilor care implică tineri «executanţi», tinereţea şi lipsa lor de discernământ sunt exploatate. Incapacitatea lor de a evalua consecinţele acţiunilor lor este folosită pentru a-i manipula şi a-i împinge să comită infracţiuni pe care autorii morali nu vor să le comită ei înşişi”, a explicat avocatul.

CITEȘTE ȘI Un danez şi un afgan, puşi sub acuzare în Germania pentru complot în vederea asasinării unor lideri evrei în numele Iranului CITEȘTE ȘI Procesul românilor acuzaţi că au înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului a început la Londra. Ce au declarat procurorii în instanţă viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă bugetele pentru 2026: Investiţii majore în infrastructura locală, energie verde şi economie circulară

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă bugetele pentru 2026: Investiţii majore în infrastructura locală, energie verde şi economie circulară

Fotbal: După ce a cucerit titlul în Elveţia, cu Thun, Mauro Lustrinelli a semnat cu Union Berlin

Fotbal: După ce a cucerit titlul în Elveţia, cu Thun, Mauro Lustrinelli a semnat cu Union Berlin