Trei morți într-un atac al armatei SUA asupra unei ambarcațiuni de contrabandă cu droguri în Pacific

Armata americană a anunțat miercuri că a ucis trei persoane într-un atac asupra unei presupuse ambarcațiuni de contrabandă cu droguri în estul Pacificului, ridicând numărul morților din această campanie lansată în septembrie anul trecut de armata SUA la cel puțin 170, notează Reuters și dpa.

Potrivit serviciilor de informații americane, ambarcațiunea tranzita de-a lungul unei cunoscute rute de trafic și era implicată în contrabanda cu droguri, a anunțat Comandamentul militar american pentru America Latină și Caraibe (SOUTHCOM) într-un mesaj pe X.

‘Serviciile de informații au confirmat că nava tranzita pe rute cunoscute pentru traficul de droguri în estul Pacificului și era angajată în operațiuni cu narcotice’, a precizat SOUTHCOM pe X.

Atacul are loc la o zi după ce armata SUA a anunțat că o altă lovitură lansată în estul Pacificului a ucis patru persoane, în timp ce un atac separat luni în regiune s-a soldat cu moartea a două persoane.

De câteva luni, Washingtonul desfășoară o campanie de atacuri în Pacific și Caraibe împotriva navelor suspectate că ar fi implicate în activități de trafic de droguri care aprovizionează Statele Unite.

Administrația Trump nu a furnizat niciodată dovezi solide care să susțină afirmația că navele vizate au fost de fapt implicate în traficul de droguri.

Experți și responsabili ai ONU au denunțat ‘execuții extrajudiciare’.

Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă în optimi la Rouen (WTA)

Fotbal: ‘Meciul cu Bayern a fost decis de eliminarea lui Camavinga’, a afirmat antrenorul Alvaro Arbeloa (Real Madrid)