in ,

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei,
care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat.

‘Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/2026, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare. Administrator judiciar a fost desemnată RTZ & Partners S.P.R.L. Filiala București. Reorganizarea nu înseamnă faliment. Procedura oferă Dan Air protecția legală necesară pentru a-și continua activitatea și pentru a-și plăti datoriile potrivit unui plan de reorganizare, aprobat de creditori și confirmat de judecătorul-sindic’, se arată într-un comunicat al operatorului aerian.

Potrivit acestuia, următorul zbor este programat duminică dimineață, pe ruta București – Damasc, iar toți pasagerii care nu au primit o notificare de anulare a rezervării pentru neplată sunt rugați să se prezinte la zbor.

Pe de altă parte, compania solicită Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA să retragă imediat notificarea de reziliere a contractului de furnizare a serviciilor de navigație aeriană arătând că legea insolvenței interzice furnizorilor de servicii să întrerupă serviciile către debitor pentru datorii anterioare, cu condiția plății serviciilor curente.

‘Condamnăm ferm decizia ROMATSA de a rezilia contractul de furnizare a serviciilor de navigație aeriană cu 15 minute înainte de termenul de judecată din 6 noiembrie 2026, în care instanța urma să decidă deschiderea procedurii de reorganizare. Solicităm ROMATSA să retragă imediat notificarea de reziliere și să nu încerce să eludeze legile române. După deschiderea procedurii, legea insolvenței interzice furnizorilor de servicii să întrerupă serviciile către debitor pentru datorii anterioare, cu condiția plății serviciilor curente, iar contractele în derulare se mențin. Pasagerii trebuie protejați și sunt cei mai importanți în acest moment’, se precizează în comunicat.

Operatorul aerian reafirmă că pasagerii ale căror rezervări au fost anulate pentru neplată, ca urmare a reținerii banilor de către Netopia, trebuie să se adreseze în continuare procesatorului de plăți.

‘Deschiderea procedurii de reorganizare este începutul redresării Dan Air. Le mulțumim pasagerilor, angajaților, partenerilor și creditorilor care ne-au susținut în aceste zile grele. Zburăm în continuare, iar duminică dimineață va avea loc următorul zbor regulat. Cerem ROMATSA să retragă rezilierea și să pună pasagerii pe primul loc’, a declarat Matt Ian David, administrator special al companiei, în comunicat.

Tot în cursul zilei de vineri, Netopia a anunțat că Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană solicita obligarea procesatorului de plăți să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor. Procesatorul de plăți a precizat, însă, că hotărârea nu este definitivă.

Joi, Dan Air a anunțat într-un comunicat de presă că rezervările efectuate pentru zborurile operate de Dan Air, pentru care procesatorul de plăți Netopia nu a decontat banii, au fost anulate, peste 11.000 de pasageri fiind afectați.

Potrivit sursei citate, în aceste cazuri, pasagerii trebuie să se adreseze direct procesatorului de plăți pentru rambursare sumelor achitate, întrucât operatorul aerian nu are acces la fondurile reținute și nedecontate.

Pe data de 22 octombrie 2026, compania Dan Air a anunțat că a depus la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Tatăl lui Meghan Markle a fost arestat în Florida (presă)

Tatăl lui Meghan Markle a fost arestat în Florida (presă)