Tribunalul Prahova a stabilit primul termen în dosarul în care va fi judecată contestaţia la decizia de liberare condiţionată a Elenei Udrea

#image_title

Tribunalul Prahova a stabilit pentru 17 iulie termenul la care va fi judecată contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind liberarea condiţionată a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea., aflată în detenţie ca urmare a condamnării primite în Dosarul ”Gala Bute”.

Dosarul în care Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată a Elenei Udrea a fost înregistrat la Tribunalul Prahova marţi, 8 iulie. Termenul de judecată în acest dosar a fost stabilit de instanţă pentru 17 iulie.

Decizia de liberare condiţionată a Elenei Udrea a fost dată de Judecătoria Ploieşti pe 1 iulie, în timp ce fostul ministru se afla la spital, unde fusese supus unei intervenţii chirurgicale. 
DNA s-a opus liberării condiţionate, invocând gravitatea faptelor dar şi încercările Elenei Udrea de a se sustrage rigorilor legii după anchetele care o vizau au fost demarate.

Elena Udrea a început executarea pedepsei de 6 ani de închisoare primite în Dosarul Gala Bute la 16 iunie 2022 şi aceasta ar urma să se încheie, la termen în data de 28 august 2027.

Carlos Alcaraz, deţinătorul trofeului, calificat în semifinale la Wimbledon

Procurorii au pus sechestru pe conturile şi bunurile lui Horaţiu Potra, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor/ Măsura vizează peste 24 milioane de lei, aproape 30 de kilograme de aur, un imobil în Capitală şi 11 imobile din Sibiu