Trimisul lui Trump pentru Orientul Mijlociu s-a întâlnit sâmbătă cu Netanyahu. Premierul israelian l-a trimis apoi pe şeful Mossadului în Qatar să negocieze

Steve Witkoff, trimisul preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru Orientul Mijlociu, s-a întâlnit sâmbătă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul eforturilor de a obţine o încetare a focului în Gaza, a anunţat biroul lui Netanyahu, relatează Reuters.

După întâlnire, Netanyahu a trimis în Qatar o delegaţie la nivel înalt, din care face parte şeful agenţiei israeliene de informaţii Mossad, pentru a „avansa” în negocierile pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, se arată într-un comunicat al biroului lui Netanyahu.

Mai devreme sâmbătă, un oficial israelian a declarat că au fost înregistrate unele progrese în discuţiile indirecte dintre Israel şi grupul militant palestinian Hamas, mediate de Egipt, Qatar şi Statele Unite, pentru a ajunge la un acord în Gaza.

Mediatorii depun noi eforturi pentru a ajunge la un acord de încetare a luptelor din enclavă şi de eliberare a ostaticilor israelieni rămaşi acolo înainte ca Trump să îşi preia mandatul la 20 ianuarie. Un acord ar implica, de asemenea, eliberarea unor deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene.

Familiile ostaticilor israelieni au salutat decizia lui Netanyahu de a trimite oficiali în Qatar, Forumului Familiilor Ostatecilor şi Dispăruţilor descriind-o drept o „oportunitate istorică”.

Witkoff a sosit vineri la Doha şi s-a întâlnit cu prim-ministrul Qatarului, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a declarat Ministerul de Externe al Qatarului.

Mediatorii egipteni şi qatarioţi au primit asigurări din partea lui Witkoff că SUA vor continua să lucreze pentru un acord echitabil pentru a pune capăt războiului în curând, au declarat surse de securitate egiptene, deşi nu au oferit detalii.

Israelul a lansat asaltul asupra Gazei după ce luptătorii Hamas au pătruns peste graniţele sale în octombrie 2023, ucigând 1.200 de persoane şi luând peste 250 de ostatici, potrivit bilanţului israelian. De atunci, peste 46 000 de persoane au fost ucise în Gaza, potrivit oficialilor palestinieni din domeniul sănătăţii, o mare parte a enclavei fiind devastată şi cuprinsă de o criză umanitară, cu cea mai mare parte a populaţiei strămutate.

Sâmbătă, serviciul civil palestinian de urgenţă a declarat că opt persoane au fost ucise, inclusiv două femei şi doi copii, într-un raid aerian israelian asupra unei foste şcoli care adăpostea familii strămutate în Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza.

Armata israeliană a declarat că atacul a vizat militanţi Hamas care acţionau din şcoală şi că a luat măsuri pentru a reduce riscul de vătămare a civililor.

Mai târziu, sâmbătă, Serviciul civil de urgenţă din Gaza a declarat că cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite în două lovituri israeliene. Una dintre cele două lovituri a ucis trei persoane într-o casă din apropierea cartierului Daraj din oraşul Gaza.

Armata israeliană a declarat că a lovit un militant Hamas „în acea zonă”.

De asemenea, armata israeliană a anunţat sâmbătă seara că patru soldaţi ai săi au fost ucişi în luptele din nordul enclavei.

 

Alertă lansată de șefa FMI: ‘Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală’

Studiul care va schimba tot ce se știe despre cancer: Medicii vor putea diagnostica predispoziția