in ,

Trump a semnat un memorandum vizând creșterea substanțială a lansărilor spațiale comerciale din SUA

Trump a semnat un memorandum vizând creșterea substanțială a lansărilor spațiale comerciale din SUA

Președintele american Donald Trump a semnat joi un memorandum care vizează să contribuie la creșterea substanțială a numărului de lansări spațiale comerciale din Statele Unite, inclusiv prin dispoziția dată agențiilor guvernamentale să examineze terenuri federale pentru noi situri de lansare în spațiu și reintrare în atmosferă, transmite vineri Reuters.

Casa Albă vrea să permită cel puțin 1.000 de lansări și reintrări anual până în 2030, față de 178 de lansări anul trecut – o cifră deja de 10 ori mai mare decât în 2013 -, dominate de compania SpaceX al lui Elon Musk.

Memorandumul, axat pe impulsionarea industriei spațiale comerciale, cere agențiilor statului să stimuleze dezvoltarea în comun a infrastructurii de transport spațial cu parteneri din sectorul privat, să accelereze autorizările și evaluările de mediu și să asigure un spectru wireless adecvat pentru lansările spațiale.

Trump dorește, de asemenea, să trimită astronauți americani din nou pe Lună până în 2028. Memorandumul dă directive NASA să faciliteze transportul comercial spre Lună și accesul robotic comercial spre Marte, și să exploreze posibilități comerciale pentru a trimite oameni pe Marte.

Directorul Biroului de Politici Științifice și Tehnologice al Casei Albe, Michael Kratsios, a declarat că noua politică națională de transport spațial ‘răspunde acestui moment de creștere explozivă și poziționează America pentru a conduce următoarea eră spațială’.

El a spus că memorandumul cere o ‘abordare comercială prioritară care să le permită americanilor să ajungă pe Lună până în 2028 și (să realizeze) elementele inițiale ale Bazei Lunare până în 2030, precum și capacități de lansare rapide și reziliente pentru securitatea națională’.

Trump vrea ca un nou sit federal de reintrare în atmosferă să fie identificat în termen de 90 de zile.

De asemenea, Trump dorește ca agențiile federale să renunțe la desfășurarea de activități de transport spațial ale guvernului SUA ‘care împiedică, descurajează sau concurează cu activitățile comerciale de transport spațial ale Statelor Unite, cu excepția cazului în care acest lucru este impus de siguranța publică sau securitatea națională’.

În luna mai, șeful Administrației Federale a Aviației a declarat că SpaceX își propune să ajungă la un număr de 10.000 de lansări anuale în termen de cinci ani.

SpaceX a efectuat 170 de lansări în 2025, plasând aproximativ 2.500 de sateliți. În ianuarie, SpaceX a declarat că intenționează să lanseze o constelație de 1 milion de sateliți, care vor orbita Pământul și vor exploata energia solară pentru a alimenta centre de date AI.

Potrivit memorandumului, câteva agenții federale urmează să identifice rapid pe terenuri din proprietatea guvernului american viitoare locuri de lansare în spațiu și reintrare și să desemneze spațiu aerian prioritar pentru coridoare de lansare spațială critice. De asemenea, Trump dorește integrarea activităților de transport spațial în modernizarea controlului traficului aerian.

La începutul celui de-al doilea mandat, Trump a vorbit în repetate rânduri despre trimiterea de misiuni pe Marte, iar Musk – un donator major pentru campania sa-, care a făcut din trimiterea de oameni pe această planetă o prioritate pentru SpaceX, a fost o perioadă un consilier apropiat al președintelui și a condus departamentul de eficiență guvernamentală.

Treptat, însă, Congresul a readus în prim-plan Luna, presând NASA să mențină programul Artemis al agenției, pentru care s-au cheltuit miliarde de dolari.

Memorandumul semnat de Trump a cerut, de asemenea, agențiilor federale să evalueze, caz cu caz, cererile de lansare din SUA a unor vehicule spațiale comerciale străine.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Radu Miruță: Acest guvern interimar este mai legitim decât și-ar dori PSD

Radu Miruță: Acest guvern interimar este mai legitim decât și-ar dori PSD

Neamț: SJU Piatra-Neamț a solicitat acreditare pentru declararea morții cerebrale și prelevare de organe

Neamț: SJU Piatra-Neamț a solicitat acreditare pentru declararea morții cerebrale și prelevare de organe