Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că războiul din Ucraina este foarte aproape de final şi că el crede că va exista o înţelegere între Rusia şi Ucraina, informează Reuters.
„Sfârşitul războiului din Ucraina cred cu adevărat că se apropie foarte mult”, a declarat Trump reporterilor în timp ce părăsea Casa Albă pentru a pleca în vizită în China.
Comentariile lui Trump s-au făcut ecoul celor făcute sâmbătă de preşedintele rus Vladimir Putin, însă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat scepticismul. Luni, el a declarat: „Rusia nu are nicio intenţie de a pune capăt acestui război. Şi, din păcate, ne pregătim pentru noi atacuri”.
Trump a organizat mai multe runde de negocieri cu părţile beligerante pentru a încerca să pună capăt conflictului, dar nu s-a ajuns la niciun acord de pace. Rusia, care ocupă în prezent aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, doreşte ca Kievul să cedeze teritorii suplimentare. Kievul doreşte retragerea trupelor ruse.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia ar saluta eforturile suplimentare de mediere ale SUA şi că Putin este pregătit să se întâlnească personal cu Zelenski odată ce un acord de pace va fi finalizat. „Şi pentru această finalizare, pentru a pune punct definitiv conflictului, mai trebuie făcută o muncă pregătitoare considerabilă”, a spus el, adăugând că conflictul s-ar putea încheia imediat ce Kievul şi Zelenski „vor lua decizia necesară”.
Părţile beligerante au convenit asupra unui armistiţiu de scurtă durată, mediat de SUA, în perioada 9-11 mai, cu ocazia Zilei Victoriei. Deşi niciuna dintre părţi nu a raportat atacuri aeriene la scară largă în timpul armistiţiului, ambele au afirmat că luptele au continuat de-a lungul liniei frontului şi s-au acuzat reciproc de atacuri cu drone şi artilerie.


