Trump amenință Iranul că îi va distruge infrastructura petrolieră de pe insula Kharg; soarta ayatollahului Mojtaba Khamenei, incertă

Președintele american Donald Trump a amenințat luni Iranul că i-ar putea distruge infrastructura petrolieră de pe insula Kharg, insula din Golful Persic unde este încărcat circa 90% din petrolul exportat de Iran și care a fost deja bombardată puternic de SUA joia trecută, relatează agenția EFE.

”Am distrus pur și simplu totul pe insulă, cu excepția zonei în care se află petrolul. Eu o numesc conducte. Am ferit conductele. Nu am vrut să o facem, dar o vom face. Putem să o facem cu doar cinci minute de preaviz”, a susținut Trump la o conferință de presă la Casa Albă, în a 17-a zi a războiului pe care Statele Unite și Israelul l-au declanșat contra Iranului.

Statele Unite au bombardat ținte militare pe insula Kharg joia trecută, dar au evitat să distrugă infrastructura petrolieră a acesteia pentru a nu perturba și mai mult piața globală a petrolului, deja afectată de blocarea de facto a Strâmtorii Ormuz. Trump a amenințat și atunci că s-ar putea răzgândi și să ordone lovirea acelei infrastructuri dacă Teheranul menține blocada strâmtorii. În replică, Iranul a amenințat că ar putea lovi infrastructura petrolieră a țărilor din Golf.

Campania de atacuri aeriene americano-israeliene împotriva Iranului continuă ”cu toată forța” a mai spus Trump, care a susținut că armata americană a lovit peste 7.000 de ținte în Iran, ”în principal ținte comerciale și militare”, și că în urma diminuării potențialului militar al Iranului numărul rachetelor balistice lansate de acesta ar fi scăzut cu 90%, iar cel al dronelor cu 95%.

Întrebat despre soarta noului lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care i-a luat locul tatălui său, Ali Khamenei, ucis în prima zi de atacuri aeriene, Trump a răspuns că încă nu știe dacă acesta este mort sau doar rănit.

Mojtaba Khamenei a transmis joia trecută primul său mesaj în calitate de nou lider suprem al Republicii Islamice, dar fără să apară în imagini, mesajul său fiind citit de un prezentator la televiziunea de stat iraniană. El a cerut ca Strâmtoarea Ormuz să rămână închisă, a amenințat bazele americane din Orientul Mijlociu și a jurat că ”sângele martirilor va fi răzbunat”.

Bombardamentele americano-israeliene țintesc în Iran cu precădere instalațiile nucleare, cele de producție și lansare a rachetelor balistice, depozite de muniții, bazele armatei și ale Corpului Gărzilor Revoluționare, locațiile unde se estimează că s-ar afla lideri politici și militari, etc. Iranul ripostează atacurilor aeriene cu drone și rachete lansate în valuri asupra Israelului și a bazelor și intereselor americane din Golf.

Contrar așteptărilor președintelui american, populația iraniană nu a pornit nicio revoltă care să înlăture actualul regim și să permită intalarea în locul acestuia a unui regim pro-occidental, obiectivul principal urmărit de Trump, dincolo de cel declarat de eliminare a programului nuclear și a rachetelor balistice iraniene.  

Parlament – buget2026/ Bugetul MAE – aviz favorabil în comisiile de specialitate

O navă a Frontex s-a scufundat în largul insulei grecești Kastellorizo