Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că l-a ales pe fostul director al Informaţiilor Naţionale (DNI), John Ratcliffe, pentru funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), relatează Reuters.
John Ratcliffe, un aliat apropiat al lui Trump, a fost director al serviciilor naţionale de informaţii la sfârşitul primului său mandat.
Ratcliffe a fost confirmat ca şef al serviciilor americane de spionaj în mai 2020, cu opt luni înainte ca Trump să părăsească funcţia.
Fost membru al Camerei Reprezentanţilor şi procuror al SUA pentru Texas, el nu a primit niciun vot din partea democraţilor din Senat în timpul confirmării sale.
În calitatea sa de şef al Directoratului Naţional pentru Informaţii, Ratcliffe a fost acuzat de democraţi şi de foşti oficiali ai serviciilor de informaţii că a declasificat informaţii pentru a fi utilizate de Trump şi de aliaţii săi republicani pentru a-şi ataca adversarii politici, inclusiv pe Joe Biden, pe atunci rivalul lui Trump la preşedinţie, o acuzaţie pe care biroul lui Ratcliffe a negat-o.
Instituţii media, inclusiv Reuters, au relatat, de asemenea, preocupări legate de faptul că Ratcliffe şi-a exagerat experienţa în combaterea terorismului ca procuror federal în Texas.