O invazie a Taiwanului de către China ar fi „catastrofală”, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, anunţând o investiţie masivă în Statele Unite a gigantului taiwanez al producţiei de semiconductori TSMC, relatează AFP.
„Ar fi evident un eveniment catastrofal”, a afirmat el în cadrul unei ceremonii la Casa Albă, subliniind că investiţia taiwaneză „ne va da cel puţin o poziţie în care vom avea, în această activitate foarte, foarte importantă, o parte foarte mare în Statele Unite”.
Directorul general al firmei, C.C. Wei, secretarul pentru comerţ Howard Lutnick şi responsabilul pentru AI şi crypto al Casei Albe, David Sacks, au fost prezenţi în momentul în care Trump a făcut anunţul la Casa Albă.
Anunţul vine pe fondul unei campanii mai ample a lui Trump de încurajare a investiţiilor în producţia americană. Trump a declarat că investiţia va contribui la construirea a cinci facilităţi avansate de fabricare a cipurilor în Arizona, ceea ce va crea mii de locuri de muncă.
„Aceasta este o mişcare extraordinară din partea celei mai puternice companii din lume. Este o chestiune de securitate economică, este, de asemenea, o chestiune de securitate naţională pentru noi”, a declarat Trump, adăugând că mişcarea va ajuta TSMC să-şi diversifice producţia.
TSMC este cel mai mare producător de semiconductori din lume. Cipurile sale alimentează nenumărate produse tehnologice, de la iPhone-uri şi sisteme AI la automobile şi dispozitive medicale.
Anunţul vine în contextul în care Statele Unite încearcă să obţină o poziţie mai importantă în industria globală de fabricare a cipurilor şi să rămână înaintea Chinei în cursa pentru inteligenţa artificială.
Noua investiţie se bazează pe eforturile anterioare ale TSMC de a-şi extinde capacitatea de producţie în Statele Unite, având inclusiv două fabrici din Arizona deja în lucru, dintre care una a început să producă cipuri pentru Apple în ianuarie.
Anunţul de luni aduce investiţiile TSMC în SUA la aproximativ 165 de miliarde de dolari, a declarat Trump.
TSMC este doar cea mai recentă companie de tehnologie care promite să canalizeze sute de miliarde de dolari în Statele Unite. Apple a declarat săptămâna trecută că va investi 500 de miliarde de dolari pentru extinderea instalaţiilor, producţiei şi proiectelor în Statele Unite în următorii patru ani. De asemenea, Oracle, OpenAI şi SoftBank au anunţat în ianuarie că se vor asocia pentru a crea o nouă companie, denumită Stargate, care va investi 500 de miliarde de dolari în dezvoltarea infrastructurii de inteligenţă artificială în Statele Unite, reaminteşte CNN.