Trump anunță rezilierea acordului petrolier cu Venezuela

Într-o postare pe platforma Truth Social, Trump a declarat că „anulează concesiile” din „acordul de tranzacție petrolieră, datat 26 noiembrie 2022”. Acea zi din 2022 a fost cea în care administrația Biden a emis o autorizație pentru compani Chevron care i-a permis să își extindă producția în Venezuela și să aducă țițeiul țării în Statele Unite.

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, și guvernul său au respins în mod repetat sancțiunile Statelor Unite, afirmând că acestea sunt măsuri nelegitime care echivalează cu un „război economic” menit să paralizeze statul din America de Sud.

Copiii și tinerii pot fi tratați de alți medici specialiști atunci când pediatrul lipsește (proiect de lege)

Planul SUA privind taxele vamale ar duce la un conflict comercial grav cu UE, declară premierul Norvegiei