Trump cere din nou un armistiţiu de 30 de zile în Războiul din Ucraina şi ameninţă Rusia cu ”alte sancţiuni” ”dacă armistiţiul nu este respectat”, după ce discută cu Zelenski, care se declară deschis ”tuturor formatelor de negociere” cu Moscova

Preşedintele american Donald Trump cere din nou un ”armistiţiu necondiţionat de 30 de zile” în Ucraina şi se declară pregătit să impună ”alte sancţiuni” Rusiei dacă armistiţiul nu este respectat, iar Volodimir Zelenski se declară deschis ”tuturor formatelor de negociere” cu Rusia, relatează AFP.

Moscova şi Kievul ”vor da socoteală”, iar ”dacă armistiţiul nu este respectat, Statele Unite şi partenerii lor vor impune alte sancţiuni”, a ameninţat joi, pe reţeaua sa Truth Social, miliardarul.

El cere ca un armistiţiu să conducă la o ”pace durabilă” şi promite ”să rămână angajat” în negocieri în acest sens, în pofida faptului că Washingtonul ameninţă de mai multe săptămâni să se dezangajeze din acestea în lipsa unui acord.

El tocmai discutase cu omologul său ucrainean, care a anunţat că Kievul ”este pregătit de un armistiţiu complet începând din prezent, de acum, 30 de zile de tăcere” a armelor.

Parlamentul ucrainean a ratificat joi Acordul Minerlelor semnat cu Statele Unite după săptămâni de negocieri agitate, care ar putea, potrivit Kievului, să deschidă calea unui nou ajutor american.

ZELENSKI CERE NEGOCIERI

Preşedintele ucrainean apreciază că acest acord deschide un ”nou capitol” în relaţiile dintre Kiev şi Washington.

El anunţă că Ucraina este ”pregătită” de ”toate formatele de negoceri” cu Moscova în vederea unei soluţionări a conflictului.

”Dar pentru ca să se întâmple acest lucru trebuie ca Rusia să arate că vrea serios s termine cu războiul, începând cu un armistiţiu complet şi fără condiţii”, a declarat preşedintele ucrainean într-un mesaj publicat pe reţele de socializare.

Preşedintele american a discutat la telefon şi cu noul cancelar german Friedrich Merz, care a intrat în funţcie marţi.

Donald Trump i-a dat asigurări lui Friedrich Merz, potrivit Berlinului, că susţine eforturile europene ”în vederea unei păci durabile” în Ucraina.

Miliardarul, întrebat la Casa Albă dacă s-ar putea întâlni cu preşedintele rus în Arabia saudită săptămâna viitoare, a răspuns că ”nu cred, dar avem conversaţii foarte bune. Foarte, foarte bune”.

CEREMONII LA MOSCOVA

Vladimir Putin l-a primit la Moscova pe omologul său chinez Xi Jinping cu o zi înaintea sărboririi zilei de 9 Mai, cu ocazia căreia liderul de la Kremlin a ordonat un armistiţiu în Ucraina.

Cei doi lideri şi-au afişat din nou antanta împotriva unui Occident pe care-l prezintă drept ”hegemonic”.

În pofida intrării în vigoare a armistiţiului anunţat de către Vladimir Putin – până sâmbătă dimineaţa -, şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sîbiga a acuzat armata rusă faptul că atacă ”pe toată linia frontului”. evocând sute de încălcări ale armistiţiului.

Sîbiga a ameninţat cu o ripostă ”adevcată” a armatei ucrainene la aceste atacuri, iar forţele ruse au dat asigurări că ”respectă strict” armistiţiul şi că ”răspund” pur şi simplu unor încălcări ucrainene.

MACRON SALUTĂ APELUL CLAR AL LUI TRUMP LA ARMISTIŢIU

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat vineri ”apelul foarte clar la un armistiţiu necondiţionat de 30 de zile” al omologului său american Donald Trump.

”Toţi să acţionăm în acest sens imediat, fără prefăcătorii şi fără manevre de tărăgănare”, cere el.

”Ucraina şi-a marcat deja de aproape două săptămâni acordul în vederea unui armistiţiu. Aştept de-acum ca Rusia să facă la fel”, scrie pe X Macron.

”Altfel, vom fi pregătiţi să reacţionăm ferm, cu toţi europenii şi în strânsă concertare cu Statele Unite”, avertizează el.

Unsprezece comercianţi au încercat să fraudeze Sistemul de Garanţie-Returnare, fiind demarate verificări / RetuRO a sesizat autorităţile şi anunţă amânarea plăţilor aferente garanţiilor conform prevederilor aplicabile

Nicușor Dan spune de ce nu se pot concedia 500.000 de bugetari: ‘Nu se pune problema’