in ,

Trump consideră „trădare” afirmaţiile potrivit cărora SUA nu câştigă războiul cu Iranul

Trump consideră „trădare” afirmaţiile potrivit cărora SUA nu câştigă războiul cu Iranul

Preşedintele Donald Trump a calificat drept ”trădare” afirmaţiile potrivit cărora Statele Unite nu „câştigă” războiul cu Iranul, în ciuda faptului că anterior a notificat Congresul că ostilităţile „s-au încheiat”, informează CNN.

„Avem stânga radicală care spune: «Nu câştigăm, nu câştigăm». Ei nu mai au deloc armată. Este incredibil. De fapt, chiar cred că este veritabilă  trădare. Vreţi să ştiţi adevărul – este trădare”, a spus Trump în timpul unor declaraţii făcute vineri la The Villages, în Florida.

Referindu-se la acţiunea militară rapidă din ianuarie în Venezuela, pe care a numit-o „una dintre cele mai mari operaţiuni militare din istorie”, Trump a spus că nu vrea să vorbească prea devreme despre o victorie în Iran.

„Ne descurcăm aproape la fel de bine în Iran. Dar nu-mi place să vorbesc despre asta până când treaba nu este terminată”, a spus Trump, fără a recunoaşte diferenţele evidente dintre cele două conflicte.

Trump a afirmat în repetate rânduri că SUA au distrus marina Iranului şi a subliniat „genialitatea” blocadei americane asupra navelor care intră şi ies din porturile iraniene. Cu toate acestea, Iranul încă îşi menţine influenţa asupra Strâmtorii Ormuz.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Acţiunile Apple au crescut puternic vineri, după rezultate financiare peste aşteptări şi cerere solidă pentru iPhone şi Mac

Acţiunile Apple au crescut puternic vineri, după rezultate financiare peste aşteptări şi cerere solidă pentru iPhone şi Mac

SUA elimină tarifele pentru whisky-ul scoţian, dar exporturile britanice pe piaţa americană rămân în scădere puternică

SUA elimină tarifele pentru whisky-ul scoţian, dar exporturile britanice pe piaţa americană rămân în scădere puternică